ONU: Coronavirusul va duce la pierdere a 195 de milioane de locuri de muncă full-time la nivel mondial
Astfel, 6,7% din orele de muncă la nivel global vor fi pierdute în perioada analizată, potrivit Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM).
În luna martie, OIM anticipa că aproape 25 de milioane de locuri de muncă vor fi pierdute până la sfârşitul anului 2020.
În prezent, organizaţia consideră că ”există un risc ridicat ca numărul de la sfârşitul anului să fie semnificativ mai mare” decât previziunea iniţială, în condiţiile în care pandemia ”s-a accelerat în privinţa intensităţii şi s-a extins la nivel global” de când au fost publicate datele.
Potrivit agenţiei ONU, eventuala creştere a şomajului la nivel global în 2020 depinde de cât de rapid îşi va reveni economia în trimestrul al doilea şi cât de eficiente vor fi măsurile guvernelor în stimularea cererea de forţă de muncă.
De la publicarea analizei preliminare de către OIM, numărul cazurilor de infecţii COVID-19 a crescut de şase ori.
În prezent, la nivel mondial au fost confirmate 1.450.000 de cazuri de COVID-19 şi cel puţin 83.568 de oameni au murit din cauza acestei boli, potrivit celor mai recente date publicate de Johns Hopkins University.
Potrivit calculelor OIM, restricţiile totale sau parţiale luate de autorităţi pentru limitarea răspândirii coronavirusului au afectat patru din cinci angajaţi la nivel mondial, 2,7 miliarde de oameni dintr-un total de 3,3 miliarde.
Potrivit OIM: coronavirusul este ”cea mai gravă criză după Al Doilea Război Mondial”.
Guy Ryder, director-general al OIM, a spus că lucrătorii şi companiile se confruntă cu ”o catastrofă” atât în economiile dezvoltate şi cele aflate în dezvoltare.
”Trebuie să ne mişcăm rapid, decisiv şi împreună. Măsurile corecte, urgente ar putea face diferenţa între supravieţuire şi prăbuşire”, a spus acesta.
OIM a subliniat că pandemia de coronavirus are un efect catastrofal asupra timpului de lucru şi asupra veniturilor la scară mondială, susținând că efectele pandemiei sunt mult mai mari decât cele din perioada crizei financiare din 2008-2009.
“Pandemia are consecinţe foarte serioase asupra sectorului muncii. Patru din cinci muncitori trăiesc într-o ţară unde au fost introduse restricţii parţiale sau totale”, a declarat directorul general al OIM, Guy Ryder, adăugând că 81% din forţa de muncă globală de 3,3 miliarde persoane sunt în prezent afectate.
Sursa: Pro TV
Etichete: coronavirus , ONU , locuri de munca , natiunile unite
Dată publicare: 09-04-2020 07:06