Întâlnire de urgență a Băncii Centrale Europene pe tema datoriilor suverane ale celor mai mari economii
Un purtător de cuvânt al BCE a anunțat că: „Consiliul guvernamental va avea o reuniune ad-hoc miercuri pentru a discuta condițiile actuale ale pieței”.
Conform Financial Times, reuniunea de urgență a BCE are loc în contextul evoluției împrumuturilor în zona euro. Întâlnirea care a început la ora 11:00 a ridicat așteptările investitorilor că banca centrală se pregătește să anunțe un instrument de politică pentru a evita o nouă criză a datoriilor suverane în regiune.
Această reuniune are loc la mai puțin de o săptămână de când BCE a promis o serie de majorări ale dobânzilor. Ca urmare a acestui anunț, randamentele obligațiunilor au crescut brusc.
Randamentele germane pe zece ani, un punct de referință zona euro, au atins miercuri 1,77%, cel mai ridicat nivel de la începutul anului 2014, în timp ce omologii lor italieni au fost cu 240 de puncte de bază mai mari, cea mai mare diferență de la începutul anului 2020.
Obligațiunile guvernamentale ale Italiei au crescut în urma știrilor despre întâlnirea planificată, inversând o parte din vânzările recente despre care analiștii au spus că au adus costurile de împrumut ale țării în „zona de pericol”.
Miză mare pentru BCEGilles Moec, economist-șef la Axa, a spus că miza este mare pentru BCE „acum că toată lumea își scoate foile de calcul pentru sustenabilitatea datoriilor pentru Italia”.
Randamentul pe 10 ani al obligațiunilor guvernamentale italiene a scăzut miercuri cu aproximativ 0,2 puncte procentuale la tranzacționarea precoce, până la aproximativ 3,98%, potrivit datelor Tradeweb. Acest indice a crescut la aproape 4,2% în sesiunea anterioară, de la puțin peste 1% la sfârșitul anului 2021. Banca centrală care stabilește rata de dobândă pentru moneda euro i-a dezamăgit pe investitori joia trecută cu lipsa de detalii despre când și cum va interveni pe piețele obligațiunilor de stat. Se așteaptă ca BCE să abordeze așa-numita fragmentare financiară care a crescut mai mult costurile împrumuturilor pentru țările vulnerabile din sudul Europei.
Gilles Moec a spus că investitorii s-ar aștepta ca BCE „să spună că va lansa un nou instrument” și să ofere mai multe detalii despre modul în care va folosi flexibilitatea în reinvestirea veniturilor obținute din obligațiunile scadente pentru a aborda fragmentarea piețelor de obligațiuni din zona euro.
Diferența dintre costurile împrumuturilor italiene și germane s-a mărit la 2,4 puncte procentuale, dublu față de nivelul de anul trecut și în creștere de la aproximativ 2% înainte de reuniunea BCE de săptămâna trecută.
Săptămâna trecută, BCE a anunțat că intenționează să majoreze ratele de dobândă cu un sfert de punct în iulie, urmată de o majorare, probabil mai mare, două luni mai târziu. Instituția nu a mai majorat ratele de mai bine de un deceniu.
Euro a urcat cu aproximativ o jumătate de procent, până la 1,0475 față de dolar, în prima parte a zilei de miercuri, după anunțul BCE.
BCE monitorizează „îndeaproape” situațiaMarți, Isabel Schnabel, membră a consiliului BCE și șefă a operațiunilor de piață ale băncii, a declarat că BCE monitorizează „îndeaproape” situația și este pregătită să utilizeze atât instrumentele existente, cât și pe cele noi dacă va constata că reevaluarea pieței a fost „dezordonată”.
De asemenea, Isabel Schnabel a mai declarat că BCE se apropie de punctul în care va interveni pe piețele de obligațiuni, precizând că „unii debitori au înregistrat, de la începutul anului, schimbări semnificativ mai mari".
Schnabel a mai declarat că angajamentul băncii centrale față de euro nu are limite.
„Și istoricul nostru de intervenție atunci când este necesar susține acest angajament”, a adăugat ea.
Ultima reuniune ad-hoc, la începutul pandemieiAnaliştii au estimat că BCE avea deja 200 de miliarde de euro în plus de cheltuit pentru datoria guvernamentală pentru a anticipa unele reinvestiţii ale activelor suverane aflate la maturitate.
Ultima dată când BCE a convocat o reuniune neprogramată a consiliului de administrație a fost la începutul pandemiei de coronavirus în martie 2020.
Sursa: Financial Times
Etichete: rate , BCE , credit , banca centrala europeana , imprumuturi , dobanzi
Dată publicare: 15-06-2022 15:43