Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Guvernul a amânat cu un an reducerea TVA pentru locuinţele de până la 140.000 de euro

Your browser doesn't support HTML5 video.

2021 a început cu stângul pentru piaţa imobiliară. Guvernul a amânat cu un an reducerea TVA pentru locuinţele de până-n 140.000 de euro, măsură care trebuia să intre în vigoare de la 1 ianuarie.

Anunţul a bulversat atât dezvoltatorii, cât şi clienţii, care au semnat antecontracte iar, acum s-au trezit că au de dat mai mulţi bani. Piaţa imobiliară a încheiat însă anul 2020 pe plus în privinţa vânzărilor de case şi apartamente.

De la 1 ianuarie ar fi trebuit ca toate apartamentele de până-n 140.000 de euro să beneficieze de o reducere a cotei TVA de la 19%, la 5%. Executivul a amânat însă măsură cu un an. În Bucureşti, de pildă, aproximativ 11% din oferta totală de locuinţe din 2020 noi se încadrau pentru aceasta reducere.

Pentru o locuinţă de 140.000 de euro, de exemplu, diferenţa de la TVA de 19%, la 5%, este de aproape 20.000 de euro.

Bogdan Iliescu, reprezentantul unei companii de consultanță imobiliară: "Sunt foarte, foarte mulţi clienţi care au semnat antecontracte pentru apartamente mai mari, care au avut o căutare mai mare datorită contextului pandemiei. Se aşteptau la acest beneficiu, al TVA-ul de 5% . Pentru orice client o diferenţă de peste 10.000 de euro este de cele mai multe ori un motiv întemeiat de a renunţa la tranzacţie."

Citește și
Radet
De ce au rămas fără căldură şi apă caldă zeci de mii de bucureşteni. Nicuşor Dan: "Vor mai fi sute de avarii"

Rămâne valabilă, pe de altă parte, majorarea plafonului până la 140.000 de ore pentru programul Nouă Casă, care a început în vară. Interesul românilor a fost mare, dovadă şi vânzările crescute de case şi locuinţe.

Anul 2020 a început bine, cu vânzări în creştere, în primele trei luni. Însă din aprilie, odată cu restricţiile, numărul de tranzacţii a scăzut brusc. Au urmat câteva luni cu mici diferenţe de la o lună la alta, dar iată că în octombrie, după lansarea programului Nouă Casă, creşterea este vizibilă.

Dacă tragem linie, vorbim de un plus de peste 7%, în primele 11 luni ale anului trecut, faţă de 2019, potrivit Agenţiei de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

Viorel Mohorea, reprezentantul unei companii de consultanță: "Mai mult decât atât, în pieţe precum Cluj-Napoca, Constanța sau Sibiu, chiar avem o creştere de aprox 20%, în contextul în care chiar şi preţurile au înregistrat un avans de aproximativ 3-4%.

Iar 2020 marchează un record şi în privinţa numărului total de locuinţe construite.

Viorel Mohorea, reprezentantul unei companii de consultanță: "Avem cu 51% mai multe locuinţe livrate în 2020 față de primele 9 luni din 2019, când şi 2019 a fost un an record. Premizele sunt în continuare de creştere, segmentul de dezvoltare imobiliară fiind cel mai puţin afectat de pandemie."

Preţurile vor rămâne stabile, însă, spun specialiştii.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult