Cât costă să închiriezi un apartament în cele mai mari orașe din România. Prețurile au crescut în ultima perioadă
Your browser doesn't support HTML5 video.
În București, pentru un apartament cu 3 camere, oamenii dau în medie, 600 de euro - cu peste 5 la sută mai mult, ca acum un an.
Numărul românilor care au căutat, luna trecută, o locuință în care să se mute cu chirie a crescut cu 30 la sută față de luna precedentă.
S-a întâmplat asta în special în Constanța, Sibiu, Oradea, Timișoara și Brașov. Tinerii amână să își cumpere un apartament și caută un loc provizoriu în care locuiască.
Tânăr: Eu o să mă mut curând, dar nu știu unde...
Reporter: Preferi un apartament cu o cameră, cu două, cu trei?
Tânăr: O să mă mut într-un apartament cu două.
Fondator agenție imobiliară: Oamenii, în ultima perioadă, evită să cumpere apartamente pentru că prețurile au crescut foarte mult, inclusiv partea de dobânzi a crescut și sunt mult mai cumpătați în alegera unui apartament.
Unii dintre dezvoltatorii imobiliari s-au adaptat deja situației. De pildp, un dezvoltator din Timiș construiește blocuri cu câte 12 apartamente. În fiecare imobil va păstra cel puțin două locuințe pe care le va închiria.
Reporter: A crescut interesul pentru chirii?
Dezvoltator imobiliar: Pentru chirii, a crescut mai mult, da. Pentru vânzări, oamenii sunt mult mai reticenți. Dezvoltatorul susține că învestiția în apartamentele de închiriat se amortizează în puțin peste 15 ani.
La marginea orașului Timișoara un apartament de 50 metri pătrați se vinde cu 70 de mii de euro, iar chiria pentru el este de 350 de euro. Într-un an, de la chiriași proprietarul încasează 4.200 de euro, iar prețul total al apartamentului este strâns în 16 ani și 8 luni.
Specialist imobiliar: Undeva între 5 și 7 la sută e randamentul pe care un apartament închiriat ți-l oferă.
Pentru că există cerere, au sărit chiriile. În Cluj-Napoca, cel mai mult, cu aproape 13 la sută. Urmează Sibiul, Constanța și Brașovul. În București creșterea a fost de puțin peste 5 la sută.
Director marketing imobiliare.ro: Vedem o revigorare a acestei piețe, este și segmentul care a fost cel mai afectat în perioada pandemică, odată cu reluarea activităților în format fizic, cererea chiriilor a crescut foarte mult. Prețul chiriilor este în continuare sub cel de la începutul lui 2020.
Cele mai mare chirii pentru în apartament cu două camere sunt în Cluj-Napoca, în medie 410 euro. În București, chiria medie pentru același tip de locuință este de 400 de euro.
Sursa: StirilePROTV
Dată publicare: 09-06-2022 18:15