Asistăm la un declin al pieţei imobiliare. Tranzacţiile au scăzut în octombrie cu 15% faţă de 2017
Your browser doesn't support HTML5 video.
Octombrie a fost a IV-a lună la rând în care vânzările au scăzut considerabil, fenomen vizibil doar înainte de criză. În plus, şi volumul construcţiilor de ansambluri rezidenţiale s-a domolit cu aproape 30 de procente în primele 9 luni ale anului.
Constructorii, la rândul lor, nu lasă din preţuri.
În Cluj s-au vândut cu peste 50% mai putine apartamente luna trecută faţă de octombrie 2017, potrivit Agenţiei de Cadastru.
Este oraşul care anul trecut înregistra cea mai mare creştere a preţurilor. Locuinţele au devenit atât de scumpe, că era de aşteptat ca interesul oamenilor să scadă, spun experţii.
Şi la Iaşi a fost o scădere mare a tranzacţiilor cu apartamente şi case de peste 30%, faţă de toamna anului trecut.
La nivel naţional tranzacţiile imobiliare au scăzut în octombrie cu 15% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, potrivit Agenţiei de Cadastru, fiind a patra lună la rând de declin.
Daniel Crainic, director marketing portal Imobiliare: "Creşterea Roborului, fluctuaţiile de curs valutar, toată neîncrederea care vine dinspre politic şi mediul economic influenţează pentru că o achiziţie imobiliară tine foarte mult cont de starea de sănătate psihologică a economiei sau a cumpărătorilor, de factorul de încredere pe care îl au sau nu în piaţă".
Această neîncredere se reflectă şi în scăderea interesului pentru programul Prima Casă. Deşi ne apropiem de finalul anului, majoritatea băncilor încă mai au fonduri, în condiţiile în care în anii trecuţi se terminau până la jumătatea anului.
În faţa acestui declin al pieţei imobiliare, şi preţurile ar urma să scadă, cred analiştii.
Iancu Guda, Asociatia analistilor financiar-bancari: "În maximum un an, un an şi jumătate, o să vedem o scădere a preţului la imobiliare cu cel puţin 25-30%. Dacă ne gândim la costul de producţie pe mp, care este cam 700-800 de euro, au de unde. Sigur, dorinţa de a maximiza profiturile îi va determina că la început să nu scadă preţurile, dar urmează vremuri grele, se apropie recesiunea, sunt foarte multe semnale care ne indică acest lucru şi cred eu că nu vor avea de ales".
Datele Institutului Naţional de Statistică arată, de asemenea, o scădere a numărului de clădiri rezidenţiale construite în primele nouă luni ale acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. 2017 începuse însă cu un plus pe acest segment.
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 20-11-2018 18:45