Emoții și pregătiri pentru marele meci al României cu Olanda, de la EURO 2024. Fanii români, marș special în Munchen
Your browser doesn't support HTML5 video.
Astăzi, cei care au ajuns în Munchen au mărșăluit prin oraș și au cântat imnul. Problema biletelor încă nu a fost rezolvată. Conform regulamentelor, UEFA le-a rezervat românilor 7.000 de bilete, însă Federația noastră de fotbal cere mai multe.
Jucătorii lui Edi Iordănescu și-au început ziua cu un antrenament, alergare ușoară și exerciții de rezistență. Portarul naționalei, Florin Niță este optimist pentru meciul de marți seară, deși echipa Olandei este de aproape 10 ori mai scumpă decât a noastră.
Florin Niță - portar: „Au o echipă destul de bună, cu jucători care joacă prin Anglia, prin Spania, Germania, sunt o forță pe care nu cred că putem să o egalăm. Dar prin unitatea și determinarea pe care trebuie să o avem, cred că o să compensăm. Mulțumim! Vă mulțumesc și îmi cer scuze pentru emoțiile pecare le am, dar...”
UEFA a rezervat câte 7.000 de bilete pentru fiecare dintre cele două echipe. Capacitatea stadionului este de aproape 64.000 de locuri, însă pentru că multe bilete au fost cumpărate înainte de aflarea echipelor care vor juca, au mai rămas puține pentru fanii români și olandezi.
Oficialii au anunțat că vor fi puse la vânzare pe platforma UEFA Ticketing ultimele bilete rămase cu două zile înainte de meci. Aceste bilete sunt cele care nu au fost revendicate de suporterii prezenți la meciurile din faza grupelor.
Pe străzile din Munchen, fanii au organizat un marș pentru echipa națională. Suporterii s-au oprit la un restaurant românesc, unde marți sunt așteptați zeci de români să vadă meciul.
Se fac pregătiri și pentru cazări. Corina deține un hotel în Munchen și a avut grijă ca românii să se simtă ca acasă. Personalul hotelului este în totalitate format din români.
Corina Kreis - proprietera unui hotel din Germania: „O să le spunem românilor bine ați venit la noi! Avem bere pusă la rece. În fiecare cameră avem români, deci o să avem peste tot televizoare cu meciul. Semințe și bere. La meciul cu Ucraina am avut casa plină de români. A fost foarte frumos. I-am așteptat cu bună ziua, s-au șocat inițial. Am avut trei camere de ucrainieni și după meci am sărbătorit afară”.
Până acum la campionatul european au fost prezenți peste 90 de mii de suporteri români. Astfel că țara noastră ocupă locul 5 la numărul de fani prezenți. Pe primul loc fiind turcii, iar pe ultimul - spaniolii.