Denis Drăguş, prima reacție după victoria României cu Ucraina: „V-am mai spus că trebuie să credeţi în noi”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
„Cred că nu există o zi mai frumoasă pentru orice jucător. V-am mai spus că trebuia să credeţi în noi. Noi cred că am dat românilor ceea ce meritau, ceea ce aşteptau. Este incredibil", a declarat Drăguş, la ProTV.
Naţionala de fotbal a României a debutat cu o victorie superbă la Campionatul European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, 3-0 (1-0) cu Ucraina, luni, pe Football Arena din Munchen, în Grupa E.
Tricolorii au reuşit o victorie istorică, a doua a lor la Campionatul European, la 24 de ani de la precedenta (3-2 cu Anglia), deşi porneau cu şansa a doua în acest meci.
Luni are loc şi celălalt meci din grupă, Belgia - Slovacia (Frankfurt, 19:00). România va juca următoarele meciuri cu Belgia pe 22 iunie (Koln, 22:00) şi cu Slovacia pe 26 iunie (Frankfurt).