Mineralele vitale. De ce sunt esențiale pentru susținerea vieții și unde le găsim în alimentație
Your browser doesn't support HTML5 video.
Vedem împreună cum ne afectează organismul și ce trebuie să facem ca să nu ducem lipsă de minerale.
Calciul face parte din macrominerale, adică se găsește în cantitate mare în organismul uman. Peste un kilogram - în oase, în sânge și în lichidul în care trăiesc celulele. Ne mișcăm datorită acestui mineral. Iată de ce:
Prof. univ. dr. Ștefan Voicu, Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii: „Creierul este cel care comandă tot, dar calciul este acel ceva care asigură transmiterea comenzilor de la creier în tot organismul, nu ne referim doar la mişcările pe care le controlăm noi, ci şi la mișcările involuntare transmise – bătăile inimii, respirația, mișcarea intestinelor.”
O porție de produse lactate pe zi asigură necesarul de calciu.
Sodiu și potasiu. De o parte și de alta a membranei fiecărei celule. Aceste minerale, tot în cantități mari, asigură așa numitul echilibru electrolitic.
Prof. univ. dr. Ștefan Voicu, Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii: „Sodiu şi potasiu le găsim de o parte și de alta a membranei fiecărei celule, și sunt esențiale atât în transportul nutrienților din exteriorul celulei în celule, și pentru transportul produselor de excreție celulară. Pe baza diferenței de polaritate pe care o fac - ne bate inima.”
Toate alimentele conțin sodiu și potasiu. Este argumentul pentru care recomandăm puțin din toate.
Minerale în urme denumesc cele aflate în cantități mici în organismul uman. Dar nu putem trăi fără ele. Luăm exemplul fierului. Datorită acestuia respirăm. Fierul din celulele roșii fixează oxigenul din aer și îl transportă în organism. Adică respirăm. Și tot fierul elimină dioxidul de carbon.
Luăm fier, în mod eficient, din carne. Fierul pe care îl conțin vegetalele, indiferent de cantitate, are puțină importanță pentru organismul uman. De aceea, o porție mică de carne. Și o salată cu frunze verzi.
Prof. univ. dr. Ștefan Voicu, Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii: „La fiecare masă să mâncăm ceva verde - că e frunză sau castravete - ceva verde ne face bine”.
Acesta deoarece legume și frunzele verzi conțin și restul mineralelor găsite în organismul uman în urme. Dar care sunt vitale. Cupru, cobalt, iod, flor, seleniu, zinc, magneziu, crom.
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 29-12-2023 09:56