Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Informații importante despre retinopatia de prematuritate. De ce apare această problemă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Dr. Roxana Viuleț, medic primar oftalmolog pediatru INSMC, a fost invitată în emisiunea ”Doctor de bine”, realizată de Liliana Curea și difuzată exclusiv pe www.stirileprotv.ro și pe pagina de Facebook a Știrilor ProTV.

Aflăm informații importante despre retinopatia de prematuritate: de ce apare această problemă în cazul copiilor care se nasc prematur, prin ce mijloace se poate rezolva și care sunt consecințele în cazul în care nu se acționează la timp. 

Dar, mai întâi, doctorița Viuleț ne-a explicat ce înseamnă retinopatia de prematuritate.

”Retinopatia de prematuritate este o afecțiune retiniană, vaso profitelativă, multi vactorială, care apare la copiii născuți prematur și care, nediagnosticată și netratrată la timp poate duce la orbire. Practic, ce se întâmplă: retina începe să se dezvolte încă din săptămâna 16 de viață intrauterină. Copiii născuți la termen au retina complet dezvoltată, în schimb la copii născuți prematur, retina se oprește din dezvoltate în momentul nașterii. Ulterior, datorită lipsei de oxigen de la nivelul retinei încep să apară vase noi de sânge, anormale, care pot duce într-un final la dezlipire de retină.” - a spus dr. Roxana Viuleț în emisiunea ”Doctor de bine”, difuzată exclusiv online.

Când se poate depista retinopatia de prematuritate

 

Citește și
magazin ghiozdane
”Doctor de bine”. Ce ghiozdan ar trebui să poarte copiii, ca să nu le afecteze spatele

”Screeningul retinopatiei de prematuritate ar trebui făcut la copiii născuți mai devreme de 34 de săptămâni și cu o greutate mai mică de 2000 de grame. Incidența acestei boli este invers proporțională cu vârsta gestațională și cu greutatea la naștere. Într-adevăr, un copil născut mai devreme de, să zicem, de 28 de săptămâni, noi știm că are un risc mai mare de retinopatie de prematuritate, față de cei mai mari de 32 de săptămâni.” - a mai explicat medicul specialist.

 

Cine poate observa semnele de retinopatie de prematuritate: părinții sau medicul?

 

”Diagnosticul de retinopatie de prematuritate trebuie știut că poate fi pus doar de un oftalmolog pediatru cu antrenament în dignosticul retinopatiei de prematuritate. Pentru a examina retina, noi facem o pregătire specială înainte, adică dilatăm copiii, le punem niște picături în ochi cu care trebuie să stea undeva la 30-40 de minute. După aceea, cu un aparat special, numit oftalmoscop indirect, se pune așa pe cap, cu o lentilă specială, vizualizăm retina și implicit retinopatia de prematuritate. Pentru a pune diagnosticul, în afară de oftalmoscopia indirectă se poate folosi și un aparat numit Red Cam, cu ajutorul căruia se pot face fotografii ale retinei bebelușilor și, ulterior, un oftalmolog le poate interpreta.”

Medicul atrage, însă, atenția că nu orice formă de retinopatie de prematuritate trebuie tratată.

”Există o fereastră. Din momentul în care noi constatăm retinopatia de prematuritate ajunsă într-un stadiu sever, care are nevoie de tratament, pentru că e bine de știut că nu orice formă de retinopatie de prematuritate trebuie tratată. Sunt anumite forme de retinopatie, le spunem, noi, formele prag, și dacă constatăm o formă severă de retinopatie, atunci avem în cazul retinopatiilor severe undeva la 48 de ore fereastră de acțiune și în cazul retinopatiilor de stadiul 3, 48-72 de ore. În acest interval de timp, puțin probabil să mai răspundă la tratament. Este o luptă contracronometru de multe ori.” - spune dr. Roxana Viuleț.

 

În ce constă tratamentul

 

”Pentru formele agresive de retinopatie de prematuritate și retinopatiile de prematuritate din zona întâi, când practic retina e foarte puțin dezvoltată, de câțiva ani avem la dispoziție o substanță pe care o injectăm în ochii copilului. Cumva e monodoză. Trebuie așteptat undeva la 7 zile să-și facă efectul, de cele mai multe ori boala regresează și atunci retina își continuă dezvoltarea fără nicio problemă.” - mai explică medicul în emisiunea ”Doctor de bine”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult