”Doctor de bine”. Cât de important este să ne testăm și pentru virusurile hepatitice B și C când facem analizele de sânge
Your browser doesn't support HTML5 video.
Ne explică dr. Adriana Moțoc, medic primar de boli infecțioase, în emisiunea ”Doctor de bine”, realizată de Andreea Groza și difuzată exclusiv pe www.stirileprotv.ro și pe www.doctordebine.ro. Dr. Adriana Moțoc, medic primar boli infecțioase: ”Când ai o relație stabilă, verifici că nu ai infecție cu virusurile B și C, apoi ai relații sexuale fără prezervativ.” Andreea Groza: De ce să ne testăm o dată pe an pentru virusurile hepatitice B și C, atunci când ne facem analizele uzuale?
Când vă faceți analizele uzuale de sânge, testați-vă și pentru virusurile hepatitice B și CDr. Adriana Moțoc: Pentru că aceste infecții nu dau multă vreme simptome și pot să ducă la complicații: cancer hepatic, ciroză hepatică, dar și alte boli. Din 2018, medicii de familie au această posibilitate de a recomanda, printre analizele decontate de Casa de Asigurări, și markerii pentru virusurile B și C. Ar fi de dorit, după ce ne testăm și vedem că nu aveam nici virusul și nici anticorpi, să ne vaccinăm pentru hepatita B. Dacă aveți hepatita C, trebuie să vă vaccinați împotriva hepatitei B. Pentru că hepatita B la un pacient cu hepatita C poate să evolueze foarte sever. Se poate întâmpla și asa ceva și adulții tineri sunt foarte susceptibili să se îmbolnăvească. Andreea Groza: Îmi fac testul de sânge, văd că nu am virusul prezent, dar n-am nici anticorpi, mă vaccinez. După ce m-am vaccinat, din cât în cât timp îmi evaluez anticorpii ca să știu că sunt protejată? Dr. Adriana Moțoc: Dacă vrem să lucrăm ca la carte, ar trebui să facem o primă testare, după ce am efectuat complet cele trei sau patru doze de vaccin. La minimum patru săptămâni după ultima doză ne testăm anticorpii pentru a vedea dacă organismul nostru a produs o cantitate suficientă de anticorpi. Dacă s-a întâmplat acest lucru, atunci șansa noastră de a avea protecție mult timp e foarte mare.
Imunitatea după vaccin durează 17-20 de ani la majoritatea celor vaccinați• S-au facut studii, care au arătat ca imunitatea după vaccin durează 17-20 de ani la majoritatea celor vaccinați, adică mai mult de trei sferturi. • 5 % dintre cei vaccinați se poate să nu facă anticorpi, iar după ce își dozează anticorpii se recomandă vaccinarea cu o nouă doză (una singură), de la o altă firmă producătoare. • Dacă ați făcut anticopi, adică peste limita de detecție în sânge, care este de 10 unități, protecția rămâne, chiar dacă anticorpii scad. Ce înseamnă asta? Dacă ne întâlnim cu virusul B, avem deja celule imunitare cu memorie și vom produce anticorpi, care ne protejează de îmbolnăvire. • Dacă devenim partenerul sexual al cuiva infectat, ne vaccinăm și se recomandă o testare la cinci ani -10 ani și un rapel (o nouă doză de vaccin). După aceasta, titrul de anticorpi crește foarte mult. Andreea Groza: Ne referim la copiii, care au primit vaccin împotriva hepatitei B în maternitate. Este vorba despre toți copiii născuți după 1995. Când să le testăm anticorpii să vedem dacă mai au protecție? Dr. Adriana Moțoc: A fost un studiu în SUA. Copiii vaccinați la naștere împotriva hepatitei B au fost testați în perioada de pre-pubertate. La momentul anterior începerii vieții sexuale, având în vedere că virusul B se transmite ușor prin contact sexual neprotejat de prezervativ, unii dintre copii nu mai aveau anticorpi prezenți. Au făcut o singură doză de vaccin și au primit din nou protecție. Virusul hepatitic B: - ”Hepatita B poate fi fulminantă în cazul tinerilor.” Andreea Groza: Ce face virusul hepatitic B? Dr. Adriana Moțoc: Ne infectează. Toată lumea se gândește imediat la hepatită, dar înainte de hepatită este prezent în sânge. Ficatul este locul unde își alege sediul, pentru că acolo se poate hrăni virusul foarte bine și prima manifestare este inflamația ficatului, adică hepatita.
Hepatita acută cu virusul B poate fi fulminantă în cazul tinerilor• Hepatita acută cu virusul B poate fi fulminantă mai ales în cazul tinerilor cu imunitate foarte bună, pentru că din conflicul între propria ta imunitate și virus se pot distruge atât de multe celule hepatice încât să intri în insuficiență hepatică, adică risc vital. • Dacă nu s-a întâmplat acest lucru, o parte dintre pacienți se vindecă. Își crează anticorpi anti-HBs, așa cum ar crea după vaccinare. Rămân cu imunitate, care durează toată viața. Situația e foarte bună, dar dacă se infectează cu virusul HIV sau vor face chimioterapie, din păcate, virusul B se poate reactiva. Înainte de chimioterapie, se recomandă testarea. • Sunt persoane care nu scapă de virus și vor face infecție cronică cu virusul hepatitic B. Aceasta poate sta ca o infecție cronică mai mult sau mai puțin activă. Alteori apar complicații: inflamarea cronică a ficatului duce la fibroză și, în zeci de ani, se poate ajunge la ciroză. Inflamarea cronică a ficatului e un factor de risc pentru cancer de ficat. • Iar la anumite persoane predispuse infecția cronică cu acest virus poate declanșa boli de sânge ori boli autoimune. Andreea Groza: Odată ce am fost infectați cu acest virus ne împrietenim cu un medic de boli infecțioase pentru toată viața.
Ce analize facem la fiecare șase luniDr. Adriana Moțoc: În principiu, da, pentru că trebuie să facem o monitorizare a acestei boli. Boala poate ”sta cuminte” ani de zile, dar la un moment dat se poate activa fără ca noi să ne dăm seama. Din acest motiv, facem la fiecare șase luni analize: - biochimia sângelui - ecografia abdominală - analiza de sânge numită alfa feto proteină, marker tumoral hepatic O dată pe an facem viremia plus evaluarea prin teste non-invazive (fibroscan și fibrotest) să vedem dacă boala evoluează sau nu. Virusul hepatitic C: ”Hepatita C se vindecă!” Andreea Groza: Ne referim și la virusul hepatitic C. Se ia tot prin contacte sexuale neprotejate ori prin sânge, dar lucrurile sunt ușor diferite. Dr. Adriana Moțoc: Transmiterea sexuală este mai rară și transmiterea de la mamă la copil e un risc sub 10%, spre deosebire de hepatita B, unde transmiterea sexuală sau de la mamă la copil e mare. La virusul C, riscul mare e contactul cu sânge infectat. În ultima vreme, calea de transmitere cea mai frecventă o reprezintă drogurile injectabile.
OMS spune că am putea scăpa de această boalăOrganizația Mondială a Sănătății spune că am putea scăpa de această boală, dacă am face un screening susținut și apoi am trata-o. Cu accesul la noile medicamente, boala poate fi vindecată! Dacă la virusul B cu tratamentele actuale doar ținem în frâu boala, dar rata de vindecare e mică, la tratamentul antiviral pentru virusul C vindecarea este peste 95%, iar cu tratamentele cele mai noi vindecarea este de 100%. Andreea Groza: Odată ca am facut tratamentul împotriva virusului C și totul este bine, ne putem reinfecta cu acest virus? Dr. Adriana Moțoc: Din păcate, pentru virusul C anticorpii NU sunt protectori! ”În școală, trebuie să învățăm cum să ne protejăm de bolile cu trasmitere sexuală.” Andreea Groza: Haideți să facem puțină prevenție. Dr. Adriana Moțoc: Prevenție pentru ambele virusuri înseamnă relații sexuale protejate de prezervativ. Când ai o relație stabilă, îți faci analizele, vezi nu nu ai infecțiile și apoi ai relații sexuale fără prezervativ. Aceasta este educația sexuală care trebuie predată în școală, pentru că educație sexulă nu înseamnă că vorbim prostii la școală, ci că îi înveți pe copii să se protejeze de bolile cu transmitere sexuală.
Sursa: Pro TV
Etichete: doctor de bine , hepatita b , hepatita c , analize de sange
Dată publicare: 05-08-2021 10:59