De ce apa trebuie să conțină potasiu, sodiu și calciu. Cum și când trebuie să o bem

×
Codul embed a fost copiat

Să aibă potasiu, sodiu, calciu. Aceasta e cea mai bună apă. Să fie băută la sete, adaptându-ne condițiilor de mediu.

În funcție de masa corporală, nu ne referim neapărat la 2 litri pe zi. Să nu conțină multă sare, acesta e cea mai bună mâncare. Vorbim despre electroliți sau minerale, adică despre substanțele care ne mențin în viață.

Cea mai bună mâncare are extrem de puțînă sare și multe plante condimentare pentru gust.

Cel mult 5 grade de sare pe zi înseamnă să lăsăți rinichii să controleze bine mineralele vitale din organism cum ar fi: sodiu, potasiu și calciu. Datorită acestora, inima are activitate elctrică. Datorită acestora, creierul are activitate electrică.

De ce puțin sodiu zilnic, adică puțină sare. Sodiul, dar și potasiul sunt minerale din organism controlate de rinichi, de aceleași locuri din rinichi, de fapt.

Citește și
doctor de bine
Când trebuie investigate valvele inimii și care este boala care le afectează. Explicații la Doctor de Bine

Conf. univ. dr. Cristina Căpușă, medic primar nefrolog: „Reglarea este de obicei unu contra celuilalt. Când e prea mult sodiu, rinichiul se concentrează pe sodiu, pe sare, să o elimine cât poate. Nu se mai uită la potasiu să îl rețină.”

Prea multă sare înseamnă că rinichiul crește tensiune arterială. Aceasta deoarece sarea atrage apa. Pe de altă parte, prea multă sare înseamnă puțin potasiu, adică vasele de sânge nu se mai relaxează. Și crește din nou tensiunea.

Conf. univ. dr. Cristina Căpușă, medic primar nefrolog: „Vasele de sânge au mușchi și sunt ajutați de potasiu să se relaxeze. Ajută la normalizare tensiunii arteriale, ajută la reglarea ritmului inimii și la funcționarea normălă a sistemului nervos.”

Cinci minute durează ca tot sângele să treacă prin rinichi. Ajunge încărcat de reziduuri și iese curat, după ce trece prin mii de filtre microscopice. În acest proces vital, rinichii cer apă cu minerale, apă minerală.

Prof. univ dr. Ștefan Voicu - Facultate de inginerie chimică și biotehnologii: „Nu apa ca atare ne hidratează, ci apa care are un conținut de săruri ne hidratează. Ce fel de săruri: cele care sunt esențiale- potasiu, sodiu, calciu. Avem așa ceva în apa? Avem! Ar fi o problemă să bem apă, care nu le are, dar ar fi o problemă. Care apă nu are săruri: apa distilată, apa pură sau apa ultra-pură. Asta e foarte dăunătoare sănătății pentru că, odată ce este introdusă în organism, nu face altceva decât să dilueze nivelul sărurilor, iar acest nivel foarte diluat poate duce inclusiv la deces.”

Rinichii controlează mineralele din sânge - sodiu, potasiu, calciu. La concentrații scăzute, apar artimii.

Sodiul, potasiul și calciu din sânge se verifică prin analiza numită ionogramă. Atât cardiologii cât și nefrologii sunt intersați de aceste valori. Arată cât de bine funcționează rinichii. Și, în legătură directă cu aceștia, inima.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul din Bacău: teatrul mort din centrul orașului! Cum mai arată „sufletul” fotbalului băcăuan
Stadionul din Bacău: teatrul mort din centrul orașului! Cum mai arată „sufletul” fotbalului băcăuan
Citește și...
8 din 10 femei au leziuni de la HPV. Cum se tratează așa-numita „rană pe col”
8 din 10 femei au leziuni de la HPV. Cum se tratează așa-numita „rană pe col”

Dr. Corina Gică, medic primar ginecolog, a explicat în emisiunea Doctor de bine cum tratăm leziunile de la HPV.

Când trebuie investigate valvele inimii și care este boala care le afectează. Explicații la Doctor de Bine
Când trebuie investigate valvele inimii și care este boala care le afectează. Explicații la Doctor de Bine

În interiorul inimii găsim niște „ușițe” prin care trece sângele, numite valve. Acestea trebuie investigate anual, prin ecografie. Una dintre acestea e cea mai afectată de trecerea inevitabilă a timpului.  

Câtă ciocolată trebuie să mâncăm pe zi și cum alegem cel mai sănătos sortiment. Explicații la Doctor de Bine
Câtă ciocolată trebuie să mâncăm pe zi și cum alegem cel mai sănătos sortiment. Explicații la Doctor de Bine

Indiferent de sortimentul care vă place, țineți cont că porția corectă de ciocolată este de 20 g.  

Recomandări
Cu cât au crescut taxele și impozitele locale în marile orașe din România. „Scumpirea lui Bolojan” se resimte în toată țara
Cu cât au crescut taxele și impozitele locale în marile orașe din România. „Scumpirea lui Bolojan” se resimte în toată țara

Taxele și impozitele locale au crescut în 2026 în marile orașe din România, pe fondul noilor valori impozabile introduse prin Codul Fiscal.

Mărturia părinților ai căror copii au intrat în moarte cerebrală la Spitalul Constanța. Ce le-au spus medicii din Capitală
Mărturia părinților ai căror copii au intrat în moarte cerebrală la Spitalul Constanța. Ce le-au spus medicii din Capitală

Acuzații grave la adresa Spitalului Judeţean din Constanța. Părinții a doi copii, un băiețel de 2 ani şi o fetiță de 6 ani, susțin că micii pacienți au ajuns în moarte cerebrală după ce au fost operaţi acolo.

România, sub alertă de ninsori și ger. Opt mașini au rămas înzăpezite la Constanța. Harta zonelor afectate și prognoza ANM
România, sub alertă de ninsori și ger. Opt mașini au rămas înzăpezite la Constanța. Harta zonelor afectate și prognoza ANM

România trece printr-un episod de iarnă autentic, mai multe atenționări de vreme severă fiind emise de meteorologi. Temperaturile vor scădea brusc în următoarele zile și vor fi ninsori abundente.