Cât de des este recomandat să bem apă. Hidratarea insuficientă duce, în timp, la boli renale
Your browser doesn't support HTML5 video.
Dacă nu sunt eliminate cu ajutorul tratamentelor, pe lângă durere, produc și infecții severe. Pot să distrugă inclusiv capacitatea rinichiului de a filtra sângele.
Până la 3-4 ani, părintele este cel care învață copilul cum să bea apă. Un copilaș are nevoie de un pahar mic la fiecare 3 ore. Oferindu-i tot timpul, va cere, la un moment dat, singur apă. Astfel, copilul se hidratează și nu va fi nici constipat. Ultimul capitol al învățării hidratarii vizează micțiunile, adică eliminarea spontană a urinei. Copilul trebuie dus la toaletă o dată la trei, patru ore. Să îi între în reflex.
„Vezica se golește automat când e plină, acest lucru se întâmplă la fiecare 3-4 ore, asta înseamnă că educăm copilul să aibă micțiuni la 3-4 ore, în paralel să primească lichide suficiente”, explică prof. dr. Mihaela Bâlgrădean.
Educația hidratării se învață și la vârsta adultă. La fiecare 3 ore, apă! În felul acesta, există cele mai mici riscuri să faceți pietre la rinichi.
„Pietricele se formează în interioru rinichiului prin agregarea sărurilor minerale care există, în mod normal, la nivelul urinei, pentru că nu beau lichide”, spune dr. Gheorghe Niță.
Situația apare pentru că nu vă hidratați. Odată formate, vor evolua în rinichi. Sau vor pleca pe căile de eliminare numite uretere, canale care leagă rinichiul de vezica urinară.
„Rinichiul nu se mai poate evacua, se face presiune în rinichi și apare colica renală, durere. Orice stază la nivelul rinichiul, adică urina stagnează la nivelul rinichiului, poate să ducă la aparita unei infecții. Una e cistită care e o infecție în principiu banală, la nivelul vezicii, și cu totul altceva ca la nivelul rinichiului, care se poate duce și în sânge”, a mai spus dr. Gheorghe Niță.
Infecțiile severe în rinichi pot distruge din capacitatea funcțională a acestor organe. De asemenea, aglomerările de pietre, care rămân în rinichi, pot distruge aceste organe. Pietrele formate prin aglomerarea mineralelor se vizualizează la ecografie. Odată apărute, se distrug ușor prin intervenții minim invazive, care va permit activitatea obișnuită de a două zi.