De ce este bine să evităm să mâncăm mult în seara de Crăciun. Avertismentul medicilor
Your browser doesn't support HTML5 video.
Sigur, nu putem să ignorăm fiziologia umană. Din acest motiv, vă spunem că seara crește, în mod normal, producția de colesterol. În ecuație intră automat hormonii.
Ce rezultă? Vedem chiar acum!
Vin serile de sărbătoare. Le întâmpinăm cu bucurie și masă plină. Îndestulător pentru creier. Și bine!
Andreea Groza, corespondent: „În fiecare an, vă spunem că suntem adaptați încă la acest loc. Și la hrana care există aici - carne din vânat, tuberculi, frunze. Hrană, aici, se obține greu, nu e întotdeauna la dispoziție, așa cum ne oferă orașul, aflat la câțiva zeci de kilometri. În acest mediu, nu există exces de mâncare. Ci doar de mișcare. Ce facem însă cu multiplele seri de sărbătoare, doldora de mâncare?”
Dr. ing Ștefan Voicu, Facultatea Chimie Aplicată: „Imediat după ce mâncăm o cantitate mare de hrană, glicemia crește foarte mult. Pancreasul eliberează o cantitate mare de insulină, ceea ce ne molesete foarte mult după o masă copioasă. Este exact această cantitate de insulină care ajunge și la creier.”
Vă apucă somnul după o masă? Propriul organism va spune să îi dați mai puține alimente!
Andreea Groza, corespondent: „De ce mai puțin? Atâta vreme cât hormonii supraviețuirii se nasc în colesterol, adică în grăsime, logica ne-ar spune să mâncăm mult și gras! Adică un fel de Crăciun tot timpul anului.”
Dr. Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog: „Fără colesterol nu putem trăi, pentru că el secretă costizol, fără de care nu putem trăi, nu există viață.”
70% din tot colesterolul din organism este produs, de fapt, de propriul ficat. Restul vine din alimente.
Dr. Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog: „Colesterolul se produce noaptea, așa vrea ficatul să îl producă, din această cauză și medicația care blochează secreția de colesterol se administrează seara. Ficatul are posibilitatea să blocheze secreția de colesterol dacă noi introducem prea multă mâncare. Prea multe grăsimi, dacă mâncăm repetat seara, nu mai poate să capteze colesterolul din mâncare!”
Receptorii de colesterol din ficat, care simt colesterolul din alimente, scad sau devin incapabili. Următoarea mișcare? Colesterolul rămâne liber în sânge. Îi place să intre în vase, unde produce inflamație ințial. Apoi depozite. La cardiolgie intervențională vedem cel mai bine.
Dr. Iulian Călin, medic cardiologie intervențională: „Arterele inimii sunt primele alimentate cu sânge, sunt exact la ieșirea din inimă a aortei. Lucrul acesta are și dezavantaje, acolo e și presiune foarte mare. Sângele vine cu forță și poate să fisureze vasele prin care trece sânge oxigenat și creează aceste depuneri pe vasele inimii.”
Vasele blocate înseamnă infarct. Asta înseamnă exces de mâncare în fiacare seară - ne spune fiziologia umană. Insulina bombardează creierul. Ficatul își distruge receptorii de colesterol din hrană. Grăsimea sapă în vase.
Creierul endocrin, care decide ce fac toți hormonii din organism, e setat genetic să nu mai fie bombardat cu alimente după ce apune soarele. Și să aibă parte oricum de puțin.
Din acest motiv, încercați ca regalul culinar de Crăciun să aibă loc dimineață și la prânz. Nu seara, repetat.
Sursa: Pro TV
Etichete: infarct , colesterol , masa de craciun , csid , atac de cord
Dată publicare: 22-12-2019 00:00