Aditivul extrem de comun în alimente care distruge lent creierul
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cozonacul miroase Dumnezeiește, friptura e doi norișori mai încolo și parcă nici salata de boeuf nu se lasă mai prejos. Fantezia se transformă, însă, rapid în perfuzie, pentru că foarte mulți români ajung la spital - sau cheamă Salvarea - din cauza abuzului.
Vă propunem o altă abordare: să căutam gustul bun din alimente și să ne bucurăm de el cumpătat. Secretul stă ascuns în proteine. E nevoie de un pic de atenție, iar cantitățile uriașe de mâncare pot fi reduse. Există o logică pe care v-o dezvăluim imediat.
Gustul bun face parte din structura proteinelor. Pe hârtie, se cheamă acid glutamic. Cum îl scoatem la suprafaţă?
Să vină friptura! Cea mai bună din lume. Nu se serveşte într-un restaurant cu stele Michelin, nu are ulei şi nici condimente sofisticate. Feliile subţiri de carne se pun pe pietre încălzite de foc. În felul acesta, preparatul este nutritiv, perfect digerabil şi, mai ales, fără aşa-numitele HIDROCARBURI AROMATICE POLICICLICE. Vorbim despre mai bine de o sută de substanţe cu potenţial toxic înalt, asemenea fumului de ţigară. Pe care le conţin şi grătarul, şi carnea prăjită.
Carnea preparată pe piatră încălzită a fost inventată pe vremea când eram vânători-culegatori. Pe atunci, vânam un animal şi nu îl prăjeam, nu îl fierbeam, nu îl preparam la cuptor, ci pe pietre. Lăsăm carnea să se pătrundă lent. În prezent, variantele moderne constau într-o piatră încălzită la curent electric. Se găsesc în orice supermarket
Lângă friptură vine invariabil o frunză. Gustul puternic trebuie contracarat de o substanţă neutră - ne zice biochimia umană.
Doctor Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog: ”Dacă noi la aceeași masă îi dăm deja corpului şi combinația proteină-lipidică şi glucidul, insulina va găsi imediat cantiatea de lipid din carne şi o va tranforma în grăsime. Din această cauză, trebuie să avem o sursă neutră.
De aceea, combinăm carnea, brânza, oul cu o sursă neutră, care nu descarcă o cantiate mare de insulină, o salată, verde, astfel încât secreţia de insulină să nu fie excarbată.”
Ne întoarcem în interiorul proteinelor, la acelaşi gust dat de acidul glutamic. Cum altfel să mâncăm praparatele din carne
Domnul Vasile ne-a adus în mediu controlat, unde usucă bucăţile de carne. Am ajuns la un procesator mic, care respectă reţetele tradiţionale. Condimente naturale şi sare.
Plus multe zile de aşteptare. Aşa apare gustul desăvârşit. Pentru că timpul descompune proteina animală în cărămizile ei de bază numite aminoacizi. Unul dintre e chiar acidul glutamic. Cel de-al cincilea gust, numit UMAMI - gustul savorii.
Să căutăm într-un aperitiv acelaşi aminoacid care activează toţi centrii gustului simultan. Şi care reduce astfel cantitatea de hrană.
Nichi Enache: ”Eu fac bruschetă. E mai frumoasă bruscheta mea decât a ta, am pus anghinare în ulei, roşii uscate, care folosesc la platouri, şi roşii proaspete.”
Nichi a trăit mai bine de zece ani în Italia. Preparatul lui e gata în cinci minute. În interiorul roşiei uscate la soare, proteinele vegetale trec prin același proces. Se descompun în aminoacizi şi răsare aceeaşi substanţă răspunzătoare de gustul suprem. Dava vreţi să reduceţi, aşadar, consumul de carne, mâncaţi roşii uscate înainte!
Problema e că acest gust poate fi obținut lejer în laborator. Așa că din aminoacidul natural a fost fost extas potențatorul de gust, numit monoglutamat de sodiu. E621. Un aditiv care distruge celulele nervoase. Aşa cum NU o fac proteinele naturale.
Academician profesor doctor Constantin Ionescu, medic primar diabet și nutriție: ”Poţi să faci un exces alimentar şi să-l compensezi cu o mişcare în plus. Celulele odată antrenate, ele antrenează întregul sistem, apără şi vasele, şi apăra şi nervii, şi organele interne.”
Aceasta e mişcarea, nu cea de la sală şi nici vreun efort supra-omenesc. Mă plimb cu doar 4 kilometri la oră şi contează.