Nicuşor Dan: Am votat pentru justiţie şi pentru parcursul european al României. Românii să voteze cu capul
Fost deputat, Nicuşor Dan susţine că Parlamentul trebuie să revină la „normalitate”.
Știrile PRO TV vă oferă în timp real informații despre prezența la vot.
„Am votat pentru dezvoltare, am votat pentru dezvoltarea României şi a Bucureştiului. România şi Bucureştiul au o oportunitate extraordinară prin aceşti 80 de miliarde, bani europeni, care vin. Am votat pentru colaborare şi pragmatism, pentru că pentru Bucureşti e foarte important să existe colaborare cu autorităţile centrale. Am votat pentru justiţie şi pentru parcursul european al României şi, implicit, împotriva celor care au periclitat această direcţie” a declarat Nicuşor Dan la ieşirea de la urne.
”Noi trebuie să revenim la normalitate”
Întrebat ce îşi doreşte să nu mai vadă în Parlamentul României, actualul primar, fost parlamentar, susţine că este nevoie ca Legislativul să revină la „normalitate”
„Lucrul cel mai grav care s-a întâmplat în Parlamentul României a fost protecţie pentru hoţi. Şi protecţie pentru hoţi şi pentru corupţi înseamnă că multe din mecanismele din ţara asta nu funcţionează, înseamnă că oamenii de afaceri nu au încredere, pentru că licitaţiile nu sunt corecte, înseamnă că românii se simt nedreptăţiţi la ei în ţară şi aleg să plece, cu din păcate s-a întâmplat. Noi trebuie să revenim la normalitate, la justiţie, la pragmatism şi la colaborare”, a declarat Nicuşor Dan.
El i-a îndemnat pe români să meargă la vot şi „să voteze cu capul”, gândindu-se la ceea ce s-a întâmplat în România în ultimii patru ani.