Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum poți vota la alegerile parlamentare în alt oraș decât cel de domiciliu

Alegeri parlamentare 2020. Duminică, 6 decembrie 2020, aproape 19 milioane de români sunt așteptați la urne pentru a alege senatorii și deputații care vor face parte din Parlamentul României în următorii patru ani.

La alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020 se poate vota în alt oraș decât cel de domiciliu numai în anumite condiții.

Astfel, puteți vota în localitatea și în secția de votare unde sunteți înscris/ă în Registrul Electoral cu domiciliul sau reședința (viză de flotant) sau, ca excepție, în orice altă secție de votare din aceeași circumscripție, dar în altă localitate.

În București, nu puteți vota în alt sector.

Dacă aveți viza de flotant, dar nu v-ați înscris în Registrul Electoral (printr-o cerere la primărie), puteți vota la adresa de domiciliu pe liste permanente sau unde aveți reședința, pe liste suplimentare. Nu puteți vota la altă secție de votare din aceeași localitate.

Citește și
campanie tariceanu
Campania electorală din pandemie, aproape de sfârșit. Promovare online la alegerile parlamentare

Dacă nu aveți viza de flotant sau adresa de domiciliu într-un anumit județ nu puteți vota pentru listele electorale corespondente, ci trebuie să vă deplasați în județul unde aveți drept de vot.

Pot vota în alt județ față de cel în care am domiciliu sau reședință

 

Nu, nu puteți vota decât în județul unde aveți domiciliu sau reședință. De exemplu, dacă sunteți înregistrat în lista permanentă în Constanța și vă aflați în București, nu puteți vota în București pentru Constanța, trebuie să vă deplasați unde aveți domiciliul sau la orice altă secție de votare din afara localității respective, dar în același județ, scrie votcorect.ro.

Nu puteți solicita nici urna specială în alt județ, chiar dacă sunteți carantinat sau izolat. Secțiile de votare nu au buletine de vot decât pentru județul unde sunt înființate.

Alegeri parlamentare 2020. Cum afli secția la care ești arondat în țară

 

Pentru a afla la ce secție de votare sunteți arondat, accesați www.registrulelectoral.ro, introduceți datele personale și veți afla secția de votare la care vă puteți exprima opțiunea.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult