Modifica setarile cookie
Toate categoriile

„Epidemie” de concedii medicale la Primăria Timișoara. Primarul Dominic Fritz a demarat controale

Your browser doesn't support HTML5 video.

Sunt controale la Primăria Timișoara, după ce administratorul urbei a remarcat o creștere substanțială a numărului de concedii medicale.

Sute de angajați au stat acasă, cu scutire de la medic, în primele opt luni din acest an. Unii și-au luat chiar mai multe concedii pe caz de boală.

În primele 8 luni ale acestui an, în Primăria Municipiului Timișoara au fost înregistrate 750 de concedii medicale, cu 30% mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut.

De ele au beneficiat 594 de angajați, ceea ce înseamnă că unii și-au luat concediu medical de două sau mai multe ori. Au stat acasă în total aproape 4.000 de zile!

Dominic Fritz, primarul Timișoarei: „Concediul medical este făcut ca să protejeze bolnavii, nu ca să protejeze leneșii și sunt sigur că sunt și unii care au profitat de acestă posibilitate, sunt unii care au încercat să fenteze regulile."

Citește și
Companie concediu
O mare companie si-a verificat angajatii in concediu medical. Cati erau de fapt bolnavi

Până de curând, legea era foarte permisivă și putea fi ușor fentată de cei care ... voiau să treacă mai rar pe la muncă.

Mihai Iacob, președintele medicilor de familie din Timiș: „Din 1 august a intrat o nouă lege a concediilor medicale în care medicul de familie nu mai poate elibera decât între 3 şi 4 zile, cu efectuarea unui plan de recuperare şi cu trimiterea acelui pacient la specialist."

După ce a fost prezentată noua organigramă de la Primărie, foști șefi de direcții s-au îmbolnăvit brusc, spune edilul. Cazurile vor fi analizate de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, care va realiza un control împreună cu reprezentanți ai Ministerului Sănătăţii şi ai CNAS.

Dominic Fritz, primarul Timișoarei: „Imediat au apărut câteva concedii medicale foarte, foarte lungi și tocmai de aceea trebuie să cer acest control pentru că nu este în regulă, este un comportament anti-social, nu doar față de colegi, care trebuie să muncească mai mult, ci și față de cetățeni care până la urmă plătesc pentru aceste servicii".

Liderul sindical de la Primărie este de altă părere.

Tiberiu Negrei, șeful Sindicatului din Primăria Timișoara: „Nu are legătură cu organigrama aprobată, atacată, contestată, suspendată, sincer. Nu știu de ce le leagă domnul primar una de cealaltă. Lucrurile sunt foarte clare în privința asta. Cei care au concedii medicale, mă gândesc că medicii de familie care emit aceste concedii medicale, emit niște acte reale."

Primarul spune că solicitarea de concedii medicale reprezintă "o cutumă" în administrația publică, pe care nu o va tolera.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult