Modifica setarile cookie
Toate categoriile

„Continuăm greva foamei”. Taximetriştii continuă protestele. Câte mașini se află în Piaţa Constituției

Taximetriştii membri ai Asociaţiei Naţionale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT) continuă luni protestele în Piaţa Constituţiei, cu aproximativ 100 de maşini participante la protest.

Preşedintele organizaţiei, Remus Nedelcu, a declarat, pentru AGERPRES, că taximetriştii doresc modificarea OUG/49 din 2019, "transformată în Legea 204 care discreditează taximetria şi îi avantajează pe cei de la ride-sharing".

Potrivit acestuia, 32 de persoane se aflau duminică în greva foamei.

„În momentul de faţă sunt circa 100 de maşini şi mai vin. Continuăm greva foamei şi aşteptăm colegii din ţară să vină cât mai mulţi. Ieri (duminică, n.r.) eram 32 de persoane în greva foamei.

Vom continua în fiecare zi până când Guvernul ne va primi şi va sta la discuţie despre acest OUG/49 care nu numai că face o nedreptate şi concurenţă neloială în taximetrie, dar şi acceptă ca aproximativ 40-50 de milioane de euro să iasă lunar din ţară neimpozitaţi.

Citește și
taximetristi
Sute de taximetriști au ieșit în stradă și protestează în mai multe orașe din țară. Revendicările și nemulțumirile acestora

Dorim modificarea OUG/49 dată în 2019 şi transformată în Legea 204 care discreditează taximetria şi îi avantajează pe cei de la ride-sharing. Este o concurenţă neloială", a precizat Remus Nedelcu.

Reprezentanţii taximetriştilor au anunţat în 28 februarie că vor intra în greva foamei, după ce reprezentanţii Guvernului au cerut o lună pentru a analiza modificarea legislativă cerută de aceştia.

„Am cerut să se dea o ordonanţă de urgenţă pentru a modifica OG 49/2019, de 9 luni de zile, din 20 iunie 2023. Astăzi, când am ajuns acolo (la Guvern, n.r.) ei s-au făcut că nu ştiu absolut nimic, că acum iau la cunoştinţă, că acum văd despre ce e vorba şi ne-au mai cerut încă o lună de zile ca să vină cu o propunere.

Fapt care nu se poate întâmpla pentru că peste o lună, o lună şi un pic, chiar nu mai avem cu cine sta de vorbă pentru că se intră în campanie electorală, nu o să se mai poată da ordonanţe de urgenţă şi taximetria la nivel naţional o să intre în colaps, la propriu.

Toţi cei din piaţă, în momentul acesta mai sunt o mare parte dintre ei în Piaţa Constituţiei, o altă parte au blocat Piaţa Victoriei, vor intra în greva foamei. Pe oameni nu putem să-i mai oprim. Chiar mulţi au început să plângă de durere pentru că nu-şi mai pot plăti ratele la maşini, nu îşi mai pot plăti leasing-urile, nu mai au bani să ducă la copii acasă, la propriu", a afirmat, în 28 februarie, Remus Nedelcu.

Protestul taximetriştilor a fost anunţat pentru 4 martie şi perioada 8-10 martie 2024.

Conform unui comunicat al Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian, acţiunea are ca scop atragerea atenţiei Guvernului României, privind multiplele solicitări depuse în ultimele şapte luni, în încercarea de a modifica Legea 204/2019(OG49/2019), care reglementează transportul alternativ.

Ce a declarat Nicușor Dan despre protestele taximetriștilor 

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a declarat că „nu e normal ca un serviciu public, cum este taximetria, să fie reglementat de către autoritatea locală şi un alt serviciu public, cum este aşa-zisul transport alternativ, să fie reglementat de către o autoritate centrală”.

El a mai spus că sunt aproximativ 3.000 de autorizaţii neatribuite, dar în şedinţa de joi a Consiliului General există un proiect de hotărâre pentru rescoaterea autorizaţiilor pe circuit pentru taximetriştii care vor să aplice, firme sau persoane fizice autorizate.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult