Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea se răcește din nou, după o zi de primăvară. Cum a fost la malul mării

Your browser doesn't support HTML5 video.

Deși vântul ne-a adus ceva fiori, pe seară, peste zi a fost primăvară în toată splendoarea. În Constanța, cele 14 grade Celsius i-au trimis pe localnici și turiști la plimbare pe faleza Cazinoului și în portul turistic.

Se răcește, însă, avertizează meteorologii, iar temperaturile se apropie de normalul perioadei, chiar dacă se apropie primavara.

Sportul preferat, pe faleză, este aruncatul privirii...spre larg. Iar dacă, pe post de încurajare, oamenii primesc și o rază, două, de soare - cu atât mai bine.

„E bine, un pic vânt dar e drăguţ! Ne aşteptam să fie frumos, de asta am şi preferat să venim la mare, de data asta lăsăm muntele şi venim la mare" spun un domn și o doamnă aflați la plimbare, pe faleză.

De altfel, auzim tot mai des despre turismul de o zi. Marea punctează zdravăn la acest capitol, datorită autostrăzii.

Citește și
Cel mai eficient mod de a slăbi sănătos. Combinarea alimentelor pentru e preveni efectul reîngrășării
Cel mai eficient mod de a slăbi sănătos. Combinarea care previne efectul reîngrășării

„A fost ceva spontan să ajungem aici. O mică plimbare, mâncăm ceva şi cred că ne întoarcem, mergem acasă" spun alți doi turiști de ocazie.

„L-am scos şi pe cel mic, da, să îl învăţ de mic aşa cu vremea bună" spune o gravidă, mângâindu-se pe burtică.

Marinarii din portul Tomis s-au scuturat zdravăn de rugina iernii și au scos ambarcațiunile la lucru. Cu puțină șansă, turiștii pot întâlni delfini în apropierea țărmului.

Şi terasele din portul turistic au fost animate. De sâmbătă seara, însă, vremea își schimbă fața. Se răcește, iar la munte apar ninsorile. Totodată, meteorologii au emis o informare de vânt puternic, valabilă până luni la prânz.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult