Modifica setarile cookie
Toate categoriile

VIDEO. Polițiști din Buzău, acuzați că au bătut un tânăr întors din Italia care nu a respectat izolarea

Un tânăr întors recent din Italia susține că a fost bătut de oamenii legii din comuna Pârcov, după ce a fost zărit conducând prin sat, departe de domiciliului în care era obligat să stea în izolare, scrie stiridebuzau.

Momentul imobilizării lui Florin Stoian a fost înregistrat cu telefonul de fratele mai mic al tânărului. Filmulețul se încheie în momentul în care unul dintre agenți înfige mâna în telefon.

Polițistul care apare în ultimele cadre este acuzat că a luat telefonul mobil la post și i l-a înapoiat proprietarului abia după ce l-a obligat pe acesta să șteargă înregistrarea din memorie. Fișerul video nu s-a șters însă permanent.

Tânărul încătușat de polițiștii din Pârscov are 34 de ani și locuiește în satul Brătilești, comuna Brăești. După ce a revenit acasă, din Italia, trebuia să stea în autoizolare timp de două săptămâni. A părăsit însă perimetrul de izolare pentru a merge cu mașina în comuna Pârscov. 

”S-a întors pe data de 25 din Italia, trebuia sa rămână în carantină acasă timp de 14 zile dar el fiind singur a ieșit sa facă câteva cumpărături. Luni, în jurul orei 17.00, poliția l-a urmărit și în loc să-i dea o amendă, după regulament, l-au dus la secția Pârscov unde l-au bătut”, a declarat Manuela Hornea, sora bărbatului pentru stiridebuzau. 

Citește și
coronavirus
Cercetători chinezi: Suntem 99% siguri că vom avea un vaccin împotriva coronavirusului

După ce a fost ținut câteva zeci de minute în sediul poliției comunale, Florin Stoian a fost preluat de o ambulanță și dus mai întâi la un centru de carantină din Sărata Monteoru, unde a fost respins pentru că acuza dureri la picioare și coloana vertebrală, apoi la Spitalul de psihiatrie Săpoca. În cele din urmă, a ajuns la Urgențele spitalului județean Buzău. Ulterior, a fost transferat la Boli Infecțioase, fiind suspect de Covid-19.

”L-a dus cu ambulanța la spitalul Săpoca dar acolo nu l-au primit, bineînțeles, după ce l-au văzut bătut și l-au dus la Urgențe, în Buzău. A ajuns la spital cu fractură de picior și trei coaste rupte. Fratele meu a greșit că a ieșit dar nu merita să-l omoare cu bătaia. Polițiștii nu aveau nicio măsură de protecție, în condițiile în care fratele meu avea masca în mână, după cum se vede și în filmuleț. Este un abuz și îi vom acționa în judecată”, acuză Manuela Hornea, sora lui Florin.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult