Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vela: măsurile care se vor aplica de la 15 mai "afişate azi sau, dacă nu, cu siguranţă mâine"

Ministrul Afacerilor Interne a precizat că în următoarele 24 de ore vor fi publicate măsurile ce vor trebui respectate de către operatorii economici sau instituţii odată cu trecerea la starea de alertă.

 Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a precizat, vineri seara, că Grupul de Comunicare Strategică va publica în cursul acestei seri sau "cel târziu mâine" lista cu măsurile ce vor trebui respectate de către operatorii economici sau instituţii după data de 15 mai.

"Sper ca în această seară, dacă nu cel mai târziu mâine să fie postată pe site-ul Grupului de Comunicare Strategică din subordinea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi a Ministerului Afacerilor Interne, chiar pe site-ul Ministerului, la fel cu unele norme de aplicare a unor măsuri, de exemplu: ce măsuri se aplică în situaţia deschiderii saloanelor de înfrumuseţare, trebuie să îndeplinească saloanele aceste norme. Dacă nu vor şi afişate astăzi, cu siguranţă vor fi afişate mâine", a afirmat ministrul Vela, într-o intervenţie telefonică la postul Digi 24.

Un alt exemplu cu privire la astfel la măsuri indicat de ministrul Afacerilor Interne este ca firmele cu peste 50 de salariaţi să îşi decaleze programul de lucru, astfel încât să fie mai redusă presiunea pe transportul public în comun.

 

Citește și
control in timpul starii de urgenta
Starea de urgenţă vs. starea de alertă. Care este diferenţa
Când se vor publica normele de aplicare a măsurilor

 

El a adăugat că vor fi publicate şi normele de aplicare ale măsurilor de urmat, pentru ca cei vizaţi să aibă timp să se pregătească.

"Mă refer la norme de aplicare pe anumite măsuri, pentru că era materialul foarte stufos să-l afişăm tot, am vrut doar măsurile în sine să fie în primul rând afişate şi apoi normele, pentru că până acum seara am lucrat la ele, împreună cu colegii din toate ministerele să găsim cea mai bună soluţie astfel încât cetăţenii să fie la curent cu ce vrem să facem în 15 mai şi domniile lor, cei care au responsabilităţi în a organiza, fie saloane de coafură, fie magazine, fie operatori economici, fie instituţii, să poată să se doteze săptămâna asta, în weekend-ul ăsta cu termometre digitale, cu tot ceea ce ţine de gestionarea regulilor impuse în starea de alertă", a mai menţionat ministrul Marcel Vela.

Vela a spus că nu este nevoie ca Parlamentul să îşi dea acceptul pe aceasă decizie, ci măsurile vor fi votate în şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

 

Declaraţia pe proprie răspundere ar putea fi menţinută

 

Ministrul a afirmat că încă se discută asupra necesităţii declaraţiei pe propria răspundere şi în ce condiţii şi după 15 mai.

"Săptămâna viitoare vom anunţa în mod oficial dacă va fi nevoie sau nu va fi nevoie de declaraţia pe propria răspundere şi dacă va fi nevoie doar în ce condiţii", a menţionat el.

Vela a explicat că după ce hotărârea CNSSU va fi publicată în Monitorul Oficial, regulile vor avea şi "variante de sancţiune dacă nu vor fi respectate, în baza unor legi care sancţionează nerespectarea deciziilor CNSSU".

El a mai spus că ar putea fi ridicată carantina unor localităţi, dar există posibilitatea introducerii altora în carantină sau a unor părţi din localităţi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult