Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Urs văzut în Ploiești. Animalul periculos nu a fost deocamdată capturat

Un urs a fost văzut în Ploiești, într-un cartier de la periferie. Autoritățile s-au mobilizat pentru depistarea și prinderea animalului periculos, a cărui prezență într-un oraș din zona de câmpie este neobișnuită.

Autorităţile care s-au deplasat de urgenţă în zonă au căutat inclusiv cu o dronă, dar nu au găsit animalul. Acesta va fi căutat și după lăsarea întunericului, cu o dronă dotată cu cameră cu termoviziune.

O persoană a anunţat, sâmbătă dimineaţă, la ora 5:05, prezenţa unui urs în apropierea rafinăriei Vega, situată la periferia municipiului Ploieşti. Autorităţile din municipiu s-au mobilizat şi până la ora 6:45 au căutat în zonă, fără a fi găsit animalul.

Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, a declarat că după lăsarea întunericului, în zona rafinăriei se vor face din nou căutări, cu ajutorul unei drone cu cameră cu termoviziune.

„Toată lumea ne-a sfătuit să monitorizăm zona noaptea. Aşa că, de la ora 22:00, vom căuta cu ajutorul unei drone dotate cu cameră cu termoviziune, împrumutată de la ISU Braşov. Maşina cu cuşca de transfer se află deja la faţa locului, ca în orice moment să putem, dacă îl vedem să îl tranchilizăm, să ne ocupăm de procedurile pe transfer”, a declarat Andrei Volosevici pentru News.ro

Citește și
ursul bolik
După 15 ani între gratii, Bolik, ursul refugiat în România, ar putea câștiga un concurs internațional. Premiul este uriaș

Acesta a precizat că, dacă va fi capturat, cel mai probabil ursul va fi dus într-o pădure din zona Tabla Buţii.

Şi în urmă cu două săptămâni un urs a fost văzut pe strada Găgeni din Ploieşti, tot la primele ore ale dimineţii. Atunci, animalul a fost filmat şi fotografiat, însă nu a putut fi capturat.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult