Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un șofer beat și pasagerul său de 16 ani, răniţi după ce mașina lor s-a izbit de un copac, în Neamţ. Ce alcoolemie avea

Un adolescent în vârstă de 16 ani şi un bărbat de 33 de ani au fost răniţi într-un accident rutier produs pe un drum din judeţul Neamţ, unde un autoturism a derapat şi s-a izbit de un copac.

Accidentul a avut loc marţi seară, în jurul orei 20:50, pe o şosea în apropierea localităţii Secuieni din judeţul Neamţ.

„Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că în timp ce un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Secuieni, conducea un autoturism, dinspre localitatea Secuieni spre Butnăreşti, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă şi acroşând un copac”, a precizat, miercuri, Poliţia judeţeană Neamţ, potrivit news.ro.

Poliţiştii care au făcut cercetarea la locul accidentului l-au testat pe şofer cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma impactului, şoferul şi un pasager în vârstă de 16 ani au fost răniţi.

Citește și
venetia
Accident de teribil în Veneția. MAE transmite că nu există informaţii despre români printre victime

Şoferul este cercetat pentru infracţiuni de vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult