Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un român s-ar putea număra printre victimele tragediei feroviare din Grecia. ”Acei oameni au cumpărat bilete spre moarte”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un român s-ar putea număra printre victimele accidentului de tren din Grecia, în urma căruia au murit zeci de persoane.   

Consulatul General al României la Salonic a fost informat prin telefon de o persoană din comunitatea românească din Grecia, cu privire la posibila dispariție a unui cetățean român, despre care se presupune că ar fi una dintre victimele accidentului feroviar produs în dimineața zilei de 1 martie 2023, în localitatea Tempe, a transmis Ministerul Afacerilor Externe.

Tot pe 1 martie reprezentanții oficiului consular au intrat în contact și cu membrii de familie ai persoanei în cauză. 

"În acest context, reprezentanții Consulatului General al României la Salonic au efectuat în regim de urgență demersuri pe lângă autoritățile locale de poliție din zonă (orașele Larisa, Tempe, Katerini și Salonic), precum și la unitățile medicale unde sunt internate persoanele rănite, pentru a verifica informația referitoare la existența unui cetățean român printre victime.  Totodată, MAE precizează că, în cursul dimineții zilei de 2 martie, o echipă consulară mobilă din cadrul Consulatului General al României la Salonic s-a deplasat în localitatea Larisa pentru a verifica dacă pe listele centralizatoare care cuprind persoanele decedate, spitalizate sau evacuate fără îngrijire medicală se regăsește persoana în cauză sau vreun alt cetățean român", se arată în comunicatul MAE.

Până la acest moment persoana în cauză nu a fost identificată pe niciuna dintre listele disponibile la nivelul autorităților elene.

Citește și
Multe dintre victimele dezastrului din Grecia trebuie identificate după ADN. Spitalele,neîncăpătoare pentru donatori
Multe dintre victimele dezastrului din Grecia trebuie identificate după ADN. Spitalele, neîncăpătoare pentru donatori

În Grecia, au fost decretate trei zile de doliu, după dezastrul feroviar, în care au murit cel puțin 57 de oameni, conform celui mai recent bilanț, după ce două trenuri s-au ciocnit. 

Premierul grec a anunțat că a fost vorba despre o „eroare umană tragică", iar ministrul Transporturilor Kostas Karamanlis a demisionat: „Când se întâmplă ceva atât de tragic, este imposibil să continui și să te prefaci că nu s-a întâmplat".

Șeful de gară din Larissa a fost arestat

Sute de sindicaliști de la căile ferate elene au protestat aseară în fața sediului companiei de căi ferate, în Atena. A fost finalul unei zile în care asociațiile feroviare au oprit circulația trenurilor și a metroului din capitala elenă.

Reprezentanții sindicatelor spun că sunt mai mulți factori care pot explica accidentul. Se referă la deficiențe cronice pe căile ferate din Grecia: de la lipsa de personal, la mecanisme învechite și probleme la sistemele de semnalizare.

Markos Bekris, sindicalist: „Compania feroviară, compania care se ocupă de infrastructură și guvernele mai vechi și mai noi împart responsabilitatea. Au ignorat cererile angajaților care, în fiecare zi, în fiecare săptămână, au avertizat asupra problemelor de securitate și asupra posibilității apariției unui accident”.

Șeful de gară din Larissa a fost arestat și pus sub acuzare pentru omor din culpă. Riscă închisoarea pe viață dacă va fi gasit vinovat. Bărbatul neagă însă orice responsabilitate și pune tragedia pe seama unei defecțiuni tehnice.

Stefanos Pantzartzidis, avocatul șefului de gară: „Și-a asumat partea lui de vină, în marja responsabilității pe care o avea. Dar, dincolo de asta, putem spune că nu ar trebui să ne concentrăm asupra unui copac, atunci când e o întreagă pădure în spatele lui”.

Pentru identificarea a zeci de decedați este nevoie de teste ADN

Tânăr suferind: „Ai mei sunt morți acum. Mi-am pierdut fratele, mi-am pierdut tatăl. Nu se mai schimbă nimic, știu asta. Dar ideea e să se întâmple ceva ca să nu ne mai jelim morții din nou, în felul ăsta. (Acei oameni) au cumpărat 50 de bilete spre moarte”.

Primele patru vagoane ale trenului de călători au deraiat și două au luat foc, fiind distruse aproape complet. De aceea, pentru zeci dintre cei decedați e nevoie de teste ADN pentru identificare.

Femeie: ”În ceea ce-l privește pe fratele meu, bineînțeles, nu știu ce voi primi (de la morgă). Carne arsă? Nu știu. Ei habar nu au ce răspunsuri să dea. Nu au habar de nimic. Ei nu știu nimic! Vă mulțumesc”.

Iar numărul victimelor poate să crească în orele următoare, pentru că salvatorii nu au încheiat operațiunile de la fața locului.

Konstantinos Imanimidis, liderul echipei de salvare Crucea Roșie Grecia: ”Am ajuns în punctul în care trebuie să ridicăm cu macaraua vagonul din spatele meu ca să vedem ce găsim sub el. Nici condițiile meteo, ploaia, nu ne ajută, dar trebuie să lucrăm cât mai bine în situația dată”.

După tragedie, greci din toată țara au stat întreaga zi la cozi imense ca să doneze sânge pentru cei răniți. La Larisa, unde au fost transportaţi supraviețuitorii, primarul povestește despre "valuri de ambulanţe care îi transportau pe cei cu amputaţii și arsuri".  

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult