Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Trei bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti, după ce au incendiat maşina unui bărbat, chiar în curtea acestuia din Cluj

Trei bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti, după ce au incendiat maşina unui bărbat din Huedin, chiar în curtea acestuia.

"La data de 9 aprilie a.c, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, alături de cei ai Poliţiei oraşului Huedin au dispus reţinerea pentru 24 de ore a trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 38 de ani, din municipiul Timişoara şi din municipiul Câmpia Turzii, cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de distrugere şi violare de domiciliu.

În fapt, la data de 9 aprilie a.c., în jurul orei 02.35, Poliţia oraşului Huedin a fost sesizată despre faptul că pe strada Horea din oraş, un autoturism care se afla parcat în interiorul unei curţi a fost cuprins de flăcări", se arată într-o informare a IPJ Cluj.

De asemenea, ar fi fost distrus prin acelaşi mod şi un corp de mobilier aflat la intrarea în locuinţa respectivă.

"Au fost demarate investigaţii în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs incendiul, iar la aceeaşi dată, poliţiştii au pus în aplicare 4 mandate de percheziţie în municipiul Câmpia Turzii şi în municipiul Orăştie.

Citește și
incendiu benzinarie
Incendiu puternic în cartierul Militari din Capitală. O mașină a luat foc și a explodat

La percheziţii au fost descoperite şi ridicate bunuri despre care există suspiciunea că ar fi fost folosite la comiterea infracţiunilor, respectiv telefoane mobile, articole vestimentare şi obiecte textile.

În baza probatoriului administrat, trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 38 de ani, din municipiul Câmpia Turzii şi municipiul Orăştie au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, urmând că în cursul zilei de azi să fie prezentaţi instanţei în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive", se mai arată în informarea IPJ Cluj.

Prejudiciul cauzat a fost evaluat la aproximativ 40.000 de euro.

Sunt continuate cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin.

Activităţile au fost sprijinite de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, poliţiştii Serviciului Criminalistic Cluj, luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Cluj, de Direcţia Operaţiuni Speciale, precum şi de Unitatea Teritorială de Analiză a Informaţiilor Cluj-Napoca.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult