Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Specula cu terenuri, fenomen care „incomodează” piața energiei regenerabile. Explicațiile lui Sebastian Burduja

Specula cu terenuri a devenit un fenomen în România, spune ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în contextul investiției în energia regenerabilă.

Investitorii serioşi sunt incomodaţi de cei care nu joacă în mod corect în piaţa de energie regenerabilă, consideră Sebastian Burduja.

„Sprijin foarte mult ideea de optimizare a pieţei, de curăţenie, în piaţa de regenerabile. Sunt aici investitori serioşi. Ei sunt incomodaţi de cei care nu joacă în mod corect. Transelectrica este incomodată de cei care nu joacă în mod corect. A devenit un fenomen, în România - şi trebuie să o recunoaştem: specula cu terenuri. N-avem niciun interes, n-avem nicio cunoştinţă, habar n-avem ce înseamnă un parc solar sau un parc eolian dar, avem nişte bănuţi, de undeva, şi facem o achiziţie, după care vrem să-i înmulţim repede, că suntem creativi. Ei bine, genul ăsta de fenomen a însemnat întârzierea investitorilor serioşi, pentru că nu au obţinut ATR-uri (Avizul Tehnic de Racordare, n.r.), Transelectrica având datoria să analizeze toate solicitările. A însemnat totodată costuri pentru investitorii serioşi, pentru că s-au trezit în situaţia în care li s-au cerut întăriri de linie şi proiectul lor, pe care chiar intenţionau să îl facă a devenit nerentabil sau mult mai greu rentabil", a explicat Sebastian Burduja, la lansarea celui de-al doilea număr al Codului de Bune Practici pentru Energia Regenerabilă, potrivit Agerpres.

El a explicat că, în momentul în care există un cost adiţional de 10 milioane de euro, „încărcarea sistemului de către aceşti speculanţi trebuie descurajată sau eliminată".

„Şi cum putem face asta? Şi cred că e o propunere pe care dvs. aţi pus-o pe masă, pe agenda publică, şi anume să percepem o garanţie. Şi lucrez în mod activ cu domnul Lorand Antal (preşedintele comisiei de Energie, n.r), pe care îl apreciez foarte mult şi cu comisiile parlamentare să venim cu o schimbare legislativă în acest sens şi să reuşim împreună să curăţăm această piaţă importantă", a adăugat ministrul.

Citește și
Enel
Consiliul Concurenței, inspecții la Enel România. Este investigat un abuz de poziție dominantă

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult