Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Seism 2018. Israel a trimis în România cel mai bun spital mobil din lume și un clovn medical

Your browser doesn't support HTML5 video.

Desfăşurare de forţe sâmbătă noapte, la baza 90 din Otopeni, unde a aterizat un avion militar din Israel.

Armata acestei ţări a trimis în ajutorul autorităţilor române un spital de campanie cu personalul medical şi aparatura necesară.

Totul face parte din "Seism 2018", cel mai mare exerciţiu de alarmare şi salvare în caz de cutremur din ultimele două decenii.

Astfel, duminică, o delegație alcătuită din ofițeri și soldați ai corpului medical al Forțelor Armate israeliene (IDF) a aterizat în România pentru a participa la exercițiul internațional care se desfășoară în cooperare cu Uniunea Europeană.

Citește și
exercitiu seism
Exercițiu SEISM 2018: Mii de victime după un seism de 7,5. Este propusă instituirea stării de urgență

Delegația este compusă din 160 de membri ai personalului medical și logistic activi și din rezervă, care vor simula înființarea unui spital de campanie în urma unui cutremur, precum și participarea la alte operațiuni la sol și aeriene.

Exercițiul din România este desfășurat la cea mai mare distanță la care Corpul Medical IDF a luat parte și, se întâmplă, de asemenea, să fie și cel mai mare exercițiu la scară europeană.

Unitatea de chirurgie-spitalizare

Această unitate, care a fost în misiuni de ajutor în țări lovite de dezastre precum Nepal și Haiti, a fost recunoscută de Organizația Mondială a Sănătății drept primul spital mobil de Nivel 3 din lume - cel mai înalt nivel existent-, ceea ce permite efectuarea a numeroase tipuri de intervenții chirurgicale în incinta sa.

În timpul exercițiului, unitatea se va instala pe un teritoriu vast și va crea o sală de urgență, o unitate de terapie intensivă, un departament de spitalizare, un departament de imagistică și un laborator care vor fi sincronizate de un centru de comandă ce va funcționa în permanență.

Delegația a plecat sâmbătă seara din Israel de pe Aeroportul Internațional Ben Gurion și a aterizat la București în această dimineață. Șeful delegației este directorul departamentului medical operațional, Colonelul Dr. Hagay Frenkel. Ofițerul de comandă al Unității Chirurgie - Spitalizare este Colonelul Dr. (în rezervă) Ofer Merin.

Șeful delegației, Col. Dr. Hagay Frenkel: "Acesta este cel mai mare exercițiu operațional la care a participat până acum corpul medical israelian și contribuie la consolidarea cooperării dintre IDF și Uniunea Europeană. Luăm parte la ”Seism 2018” pentru a îmbunătăți activitatea corpului medical în demersul său de a salva viețile oamenilor”.

Din delegația Israelului ajunsă în România fac parte:

-► 36 medici, 21 asistenți medicali, 2 farmaciști, 7 paramedici militari, un psiholog, un medic veterinar, un fizioterapeut, 5 tehnicieni specializați pe raze x, 4 specialiști de laborator, 4 biologi, 13 infirmieri, un clovn medical (destinat îngrijirii copiilor care ajung la spital), un rabin militar și 7 bucătari.

În cadrul delegației există și 90 de militari rezerviști. Restul membrilor personalului sunt militari de carieră sau care efectuează în prezent stagiul militar obligatoriu. În timpul exercițiului de evacuare aeriană, vor participa alți 10 medici, 10 tehnicieni medicali precum și Unitatea de Salvare și Evacuare Aeriană (Unitatea 669) și o echipă de zbor.

Spitalul de campanie mobil va fi echipat cu tehnică de ultimă generație, cea mai performantă la ora actuală. Echipamentul include 50 de paturi (paturi de spitalizare, de urgență și de operație), zeci de tipuri de medicamente necesare în astfel de situații, 200 de eprubete, 8 măști de oxigen, o masă de operație, un dispozitiv pentru anestezie, două aparate ecograf, un vehicul cu purificator de apă și un dispozitiv de producere a oxigenului. Toate cele de mai sus vor fi amplasate în cele 10 corturi dotate cu aer condiționat.

Tabăra israeliană va fi plasată alături de taberele din România, Marea Britanie, Germania, Elveția, Italia, Norvegia, reprezentanții Uniunii Europene, iar delegațiile vor fi găzduite în 120 de corturi.

Electricitatea va fi furnizată de două generatoare performante, de mari dimensiuni.

Exerciţiul "Seism 2018" a continuat sâmbătă noapte când, în jurul orei 2:00, o aeronavă a forţelor armate israeliene, la bordul căreia se afla o echipă de medici, a aterizat pe pista Bazei 90 din Otopeni.

Raed Arafat, secretar de stat MAI: "Este vorba de 163 de persoane, plus parte din echipamentele medicale mai sensibile care au venit în avion. Astea urmează să fie transportate la sediul spitalului mobil israelian."

Hagay Frenkel, Medic Şef Adjunct al Forţelor Armate Israeliene: "Acest exerciţiu este o oportunitate excelentă pentru noi de a lucra împreună, de a împărtăşi cunoştinţe şi de a învăţa împreună. Avem o mare provocare. La ora 8, astăzi, vom deschide spitalul mobil al forţelor armate israeliene pentru victime."

În această etapă a simulării a fost mobilizat şi un avion Spartan dotat pentru misiuni de evacuare medicală, care a transportat 12 răniţi grav către Spitalul Clinic de Urgenţă Cluj.

Dr. Adrian Dobrescu, medic primar: "Din cauza numărului mare de pacienţi, nemaiîncâpand în spitalele din Bucureşti, transferăm 6 pacienţi în stare foarte gravă intubaţi, ventilaţi şi 6 pacienţi în stare gravă, cu leziuni care nu pun viaţa în pericol."

Lt. col. Dragoș Tudose, medic șef al Bazei 90 transport aerian: ''În timpul zborulu,i pacienţii, datorită aparaturii pe care o avem la bord, sunt supravegheaţi cu aparatura de terapie intensivă."

Potrivit scenariului, în Vrancea s-ar fi produs un cutremur major la 140 de km adâncime. Unda seismică s-ar fi deplasat spre Bucureşti, oraşul cel mai afectat de cutremur în exerciţiul celor de la ISU. Zonele cele mai afectate ar fi fost Centrul istoric, Cartierul Dorobanţi, Colentina, Piaţa Unirii şi Calea Victoriei şi Piaţa Universităţii.

Exerciţiul ”Seism 2018” va continua în următoarele 4 zile, iar organizatorii le transmit oamenilor să nu intre în panică şi să urmărească paginile oficiale şi aplicaţiile mobile DSU pentru informaţii în timp real. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult