Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Român din Vaslui, înecat într-un lac din Sicilia. Marian muncea de 15 ani din Italia, și a intrat pentru o ultimă baie

Un român s-a înecat într-un lac din Italia, la scăldat. Marian era stabilit acolo de 15 ani și a murit înghițit de apele lacului Gibessi, din Sicilia. Bărbatul a vrut să facă o ultimă baie, înainte de a pleca acasă.

Marian Alin Bălan era din Huși, dar locuia cu familia de mai bine de 15 ani în Italia. Miercuri, pe 31 august, s-a înecat în lacul Gibessi, în timp ce făcea baie, relatează cotidianul „Vremea Nouă”. Apropiații povestesc că românul era cu familia și prietenii la un picnic pe malul lacului, iar înainte de a pleca acasă, a vrut să facă o baie, care, din nefericire, s-a dovedit a fi ultima pentru el.

Românul a înotat până aproape de mijlocul lacului, iar apropiații susțin că apa nu era adâncă și nici nu erau valuri. Nu era cunoscut cu probleme medicale, iar martorii cred că i s-a făcut rău, căci a dispărut brusc de la suprafață.

„Va fi adus în țară și va fi înmormântat la Huși. Durerea este foarte mare pentru familia lui, căci era un om bun, harnic, avea o familie frumoasă. A muncit mult, dar când să se bucure de realizări, iată ce s-a întâmplat”, spun apropiații lui Marian Bălan, potrivit sursei citate.

Imediat, apropiații au sunat la numărul de urgență, iar echipajele l-au căutat până la lăsarea întunericului, inclusiv cu scafandri, iar când echipele de intervenție erau pe punctul de a renunța trupul său neînsuflețit a fost găsit.

Citește și
politie urgenta general
Șase membri ai unei familii s-au înecat încercând să salveze două fete care au căzut în apă când făceau un selfie, în India

„Pleci din locurile natale, te sacrifici, muncești pe brânci printre străini și nici nu apuci să te bucuri de munca ta” a spus nașul său, fostul primar al comunei Duda Epureni, Sandu Vasilache.

Familia a anunțat că va aduce trupul neînsuflețit acasă, în România, pentru înmormântare.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult