Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Relaxările măsurilor, așteptate înainte de finalul lunii februarie. Specialiștii spun că urmează scăderea numărului de cazuri

Your browser doesn't support HTML5 video.

România ar putea relaxa măsurile anti-covid, înainte de finalul lunii februarie. Pentru ca acest lucru să se întâmple, autoritățile spun că trebuie să scadă numărul infectărilor, și al bolnavilor de Covid internați la terapie intensivă.

Acum suntem într-o fază de platou, dar numărul cazurilor noi se menține ridicat - peste 26.000, au fost confirmate doar în ultimele 24 de ore, iar în spitale sunt tratați pentru Covid, aproape 11.000 de pacienți.

Specialiștii urmăresc cu atenție și cum sunt răspândite tulpinile mai vechi sau mai noi în țară. De pildă, în Botoșani, 30 de pacienți au aflat că sunt infectați cu câte două tulpini de coronavirus în același timp. Pe lângă Omicron, au și Delta, Gama sau Alfa.

Dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul CNCAV: „Atât timp cât avem circulaţie intensă a virusului la nivel populațional, există riscul de evoluție virală și de selectare de noi mutații. Faptul că ai trecut prin infecţia cu Delta nu te protejează foarte multe de reinfecţia cu OMICRON şi atunci există posibilitatea să faci coinfecţie.”

Rata de incidență în București a trecut de 36 la mia de locuitori, în timp ce 4 județe au peste 25 la mie.

Citește și
Omicron
Ce simptome provoacă Omicron la persoanele vaccinate. Nouă semne ale bolii, stabilite de experți

În ultimele 24 de ore, au fost raportate 26.466 de cazuri noi. 10.987 de oameni sunt internați în secțiile de Covid, iar 1.146 - la terapie intensivă.

Dr. Florin Roșu, manager Spitalul de Boli Infecțioase Iași: „Pacienții care au fost vaccinați cu două doze au dezvoltat o formă de Covid-19 mult mai ușoară determinată de tulpina Omicron, iar cei care au beneficiat de 3 doze au dezvoltat chiar o formă asimptomatică a acestei patologii''.

Andrei Baciu, secretar de stat Ministerul Sănătății: „Gradul de ocupare al paturilor este de 45,70% la nivel naţional - au fost epuizate până acum 16.457 de comprimate de molnupiravir, avem şi pentru celelalte molecule stocuri suficiente, sunt în continuare foarte mulţi pacienţi care au nevoie de asistenţă medicală.''

Pentru că de câteva zile am intrat într-un platoul al îmbolnăvirilor, autoritățile fac planuri pentru relaxarea măsurilor.

Raed Arafat, şeful DSU: „Dacă va continua scăderea, şi dacă vedem că impactul pe ATI se stabilizează, nu mai avem probleme, cu certitudine deciziile vor fi luate la momentul respectiv. Dacă va fi înainte sau la finalul acestei stări de alertă, undeva pe 6 martie, urmează să vedem după modul în care evoluează''. Pe de altă parte, din cauza numărului tot mai mic de persoane care se imunizează, mai multe centre de vaccinare vor fi închise în toată țara. Până în acest moment, 44,7 % din populația eligibilă a fost vaccinată.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult