Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Reacția conducerii supermarketului în care a fost bătută Cristina Joia. Ce a făcut casiera imediat după atac

Imaginile atacului în care a fost lovită designerul emisiunii „Visuri la cheie”, Cristina Joia, devenite acum probă în dosarul penal, sunt înspăimântătoare.

O recunosc și reprezentanții magazinului care susțin că sunt oripilați de un asemenea comportament.  

Toate promoţiile de Black Friday 2020. Intră AICI ca să nu pierzi reducerile momentului!

„Victima acestui incident a fost surprinsă de agresiunea celeilalte persoane implicate, neavând timpul necesar pentru a putea întreprinde vreo acțiune menită să o protejeze. Ne arătam solidari cu victima acestei agresiuni și nu suntem de acord cu aceste modalități barbare de rezolvare a unor dispute verbale. Nu cunoaștem motivele, dar sunt sigur că oricare ar fi acestea, ele nu pot reprezenta o justificare într-o societate civilizată”, spun ei.

Printre cei care au despus mărturie se numără și casiera care a ieșit din magazin spre mașina atacatoarei și astfel a reușit să rețină numărul de înmatriculare, pe care l-a oferit poliției.

Între timp, probele strânse de polițiști vorbesc despre o posibilă acuzație de loviri și alte violențe. Autoritățile așteaptă raportul preliminar medico-legal, care ar putea duce la schimbarea încadrării acuzației la vătămare corporală, pentru care pedeapsa maximă este de 10 ani de închisoare.

Citește și
Agresoare
VIDEO. Prima reacție a femeii care a desfigurat-o pe Cristina Joia. De ce a lovit-o

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult