Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Proiectile din Primul Război Mondial, descoperite în Argeș. Ce trebuie să faci dacă găsești muniții neexplodate

Două proiectile perforante de calibrul 75 mm, trecute prin gura de foc și cu proveniența din Primul Război Mondial, au fost descoperite la ieșire din municipiul Curtea de Argeș, spre Tigveni.

Descoperirea a fost făcută de către o echipă specializată pentru asanarea amplasamentului de pe șantierul A1, ulterior fiind solicitat echipajul pirotehnic al ISU Argeș pentru ridicarea, transportul și depozitarea în vederea distrugerii.

Recomandările autorităților:

Muniția neexplodată este foarte periculoasă și de aceea oamenii trebuie să știe ce trebuie să facă atunci când găsesc obiecte metalice care seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartușe sau altele asemănătoare:

Nu atingeți aceste elemente;

Citește și
Cum s-a desfășurat simularea unui contraatac în exercițiul Saber Guardian 23 „Scenariul exercițiului a fost recucerirea”
Cum s-a desfășurat simularea unui contraatac în exercițiul Saber Guardian 23 „Scenariul exercițiului a fost recucerirea”

Nu le loviți sau mişcați  din locul în care au fost găsite;

Nu încercați să le demontați componentele muniţiei sau să le depozitați în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi;

Apelați numărul unic de urgenţă 112 pentru ca echipajele specializate să intervenă în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult