Producție-record în „patria pepenilor”. Problemele cu care se confruntă fermierii chiar și după 30 de ani

×
Codul embed a fost copiat

Dulci și zemoși, pepenii, vedetele incontestabile ale verii, sunt gata de recoltare, pe nisipurile din Dăbuleni.

Chiar dacă au ieșit mai târziu cu două săptămâni, sunt mai mari și mai aromați, pentru că, spun fermierii, s-au copt în tihnă. Anul acesta, se așteaptă la producții record.

Fermier: „Sunt dulci ca mierea de albine!”

În patria pepenilor, la Dăbuleni, lubenițele arată ca din poze după ce au fost mângâiate de razele de soare. S-au copt în funcție de soiuri, iar fermierii îi aleg doar pe cei buni de dus la piață.

Fermier: „Ele sunt foarte dulci, foarte crocante, nu se compară cu nimic ... zahăr!”

Citește și
curmale
Căldura și seceta din 2024 au favorizat culturile mai puțin tradiționale. În Dăbuleni s-a făcut curmalul chinezesc sau jujuba

Fermier: „Primul soi care s-a copt de pepene e Pată Neagră, uitați, asta e bun de mers pe piață!”

Fermierii aleg souri noi, rezistente la caniculă

Pe lângă Dulcele de Dăbuleni, Pată Neagră sau Charleston, fermierii au plantat soiuri noi, rezistente la temperaturile tot mai ridicate.

Cristi Ene, fermier: „Anul acesta am mers pe un soi nou. Simfonia se numește, e franțuzesc, mult mai rezistentă la temperaturile pe care le avem noi aici”.

Pentru că zilele ploioase au fost urmate de căldura din belșug, cultivatorii se așteaptă, anul acesta, la producții record, de 60 până la 80 de tone la hectar.

Florica Popa, fermier: „Investiția la cultura de pepene anul acesta este mai mare ca anul trecut, deci este undeva la 30-35.000 de lei. Noi am venit cu protecții peste culturi. Am acoperit tunelurile cu o folie când am văzut că temperaturile scad”.

Primii pepeni s-au vândut cu 3 lei pe kilogram, însă acum prețul a scăzut la jumătate.

După 30 de ani, marfa e vândută direct în stradă

Din păcate, producătorii fac comerț ca în urmă cu 30 de ani — cu marfa în stradă pentru că nu au depozite speciale — și sunt nevoiți să vândă totul rapid.

Gabriel Budeanca, fermier: „Căldurile puternice și nu avem depozite să îi depozităm și să îi livrăm. Nu avem niciun contract, că îți va lua cineva marfa și din cauza asta se întâmplă și noi avem vina noastră”.

Județul Dolj asigură 20% din producția națională de pepeni.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Citește și...
„Secretele” producătorilor de pepeni din Dăbuleni. „Așa obținem o calitate superioară”
„Secretele” producătorilor de pepeni din Dăbuleni. „Așa obținem o calitate superioară”

Pentru că mai sunt doar câteva luni până când pepenii de Dăbuleni vor ajunge în piețe, în patria lubeniței se lucrează la foc continuu.

Căldura și seceta din 2024 au favorizat culturile mai puțin tradiționale. În Dăbuleni s-a făcut curmalul chinezesc sau jujuba
Căldura și seceta din 2024 au favorizat culturile mai puțin tradiționale. În Dăbuleni s-a făcut curmalul chinezesc sau jujuba

Căldura și seceta din acest an s-au dovedit prielnice pentru culturile mai puțin tradiționale. În județul Dolj, renumiții pepeni de Dăbuleni au un concurent serios: curmalele.

Mii de tone de pepeni de Dăbuleni se strică pe câmp, pentru că nu-i mai cumpără nimeni
Mii de tone de pepeni de Dăbuleni se strică pe câmp, pentru că nu-i mai cumpără nimeni

Pepenii de Dăbuleni se strică pe câmp neculeși. Sunt mii de tone care au rămas așa, după ce grindina i-a afectat, iar cultivatorii nu au mai găsit clienți să îi vândă.  

Recomandări
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că, săptămâna viitoare, Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!
PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!

PRO TV va încheia difuzarea unuia dintre cele mai longevive formate ale sale: La Măruță.

Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie
Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat, luni, că cei 50 de milioane de euro cu care România contribuie ajung în bugetul NATO, prin mecanismul PURL, iar Statele Unite ale Americii livrează echipamente militare Ucrainei.