Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Prețuri incredibile la varza românească distrusă de secetă. Ce este și cum arată varza hibrid

Your browser doesn't support HTML5 video.

Anul acesta vom produce mai puţină varza, comparativ cu anul trecut, din cauza secetei care afectează culturile, spun fermierii.

Recolta de vară a început deja, iar leguma se vinde cu 70 de bani. Este însă o varză mai slab din punct de vedere calitativ, comparativ cu recolta ce creşte acum ca să fie culeasă în octombrie. Cea din urmă va costa chiar şi dublu la origine, iar în magazine va costa peste doi lei kilogramul - pentru că şi costurile de producţie sunt mai mari, muncitorii cu ziua cer mai mult, iar transportul costă în plus din cauza scumpirilor la carburanţi.

Pe Ioniță Niculae, un fermier din Dâmboviţa l-am găsit chiar pe câmp, în apropiere de Lungulețu. Terminase de adunat ultimele verze de pe hectarul pe care l-a plantat în vară. Ne arată un hibrid, numit Escazu, cu frunze mai late, dar şi mai groase, făcut să reziste la temperaturi ridicate.

„Cea românească are o frunză mai subţirică, aşa. Şi fac doamnele numaidecât sarmale. Asta e un pic mai...uite cum face, zici că e tablă pe casa, dar oricum e bună. Merge şi asta la sarmale, dar fierbi mai mult, gaze mai multe...”, a spus el.

A plantat şi varza autentică românească, de care vorbeşte, cu frunze mai subţiri şi mai uşoară în greutate, dar va fi gata abia luna viitoare…

Citește și
dunare
Imagini din satelit cu Dunărea, grav afectată de secetă. Cum arată acum al doilea cel mai lung fluviu din Europa | FOTO

Mai toţi cultivatorii din sudul ţării vând acum varza din soiul de vară cu 50-70 de bani/kg. Cei care reuşesc să ajungă în pieţe, cer mai mult.

Fermier: „Acolo este 1 leu, un 1,20 lei.”

Pentru alţii însă, care nu îşi permit să se deplaseze în alte localităţi, este mai rentabil să o vândă unor intermediari, tot în cantităţi mari. Unii însă ridică mult preţul.

„-O vindem la en-gros, nu cu amănuntul? - Cu cât? - 1,5 lei. La magazine, piață, lume care se aprovizuionează.”

Mai scumpă va fi însă varza de toamnă - soiul românesc, mai uşor şi cu frunze mai subţiri. Vă costa 1 leu 50 la producător. Însă mulţi fermieri spun că îşi vor acoperi cu greu costurile cu producţia.

Fermier: „Sunt cheltuieli mari - s-au scumpit toate, motorina, benzină, lichide - s-au dublat.”

În unele zone, recolta de anul acesta va fi mai mică faţă de anul trecut, din cauza secetei.

Ionuț lăscaie, reprezentant al Cooperativei de la Lunguleţu: „Vom avea marfa până la final de an, dar undeva la 60 la sută din producţia de anul trecut. De la fermier s-ar putea ca luna viitoare să fie o ridicare la 1,5 lei kilogramul, iar în magazine să fie undeva peste 2,5 lei.”

Iar la nivelul întregii țări, cel mai optimist scenariu, dar puțin probabil, este să avem o producţie egală cu cea de anul trecut, când am avut 920 de mii de tone în total.

Ar fi suficient, pentru că noi consumăm anual în jur de 840 de mii de tone. Chiar şi aşa, anul trecut am importat aproape 32 de mii de tone din Grecia, Polonia, Macedonia de Nord și de la vecinii bulgari. Şi am exportat în Spania, Italia și Franța, sau Belgia.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult