Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Fără risipă alimentară. Statele UE trebuie să vândă și fructele și legumele ”urâte”, deformate sau cu pete

Your browser doesn't support HTML5 video.

Parlamentul European a adoptat un act normativ prin care le cere statelor membre să combată risipa alimentară.

Comercianții sunt încurajați să vândă și fructele și legumele deformate, cu pete, care nu respectă standardele impuse până acum.

Odată cu noile cerințe, marfa poate fi salvată și cumpărată de clienți la un preț mai mic.

Europarlamentarii cer și o etichetare clară a valabilității alimentelor. În depozitele fermierilor, legumele și fructele care urmează să ajungă în supermarketuri sunt atent verificate. Trebuie să arate bine, așa că toată marfa e sortată ca să nu fie respinsă de magazine. Există anumite standarde de mărime și gramaj pe care comercianții le cer pentru fructe și legume.

De exemplu, salata verde trebuie să cântărească minimum 200 de grame, iar o varză între 1 și 1,5 kilograme. Greutatea optimă pentru o legătură de ridichi, considerată de comercianți, este de minimum 200 de grame, iar pentru un morcov, între 100 și 300 de grame. Tot ce nu se încadrează în dimensiunile impuse de comercianți este considerată marfă de calitatea a două și, de cele mai multe ori, intră la pierderi.

Asociațiile de legumicultori estimează că în jur de 20% din legumele și fructele culese au defecte, pete sau mărimi diferite și nu sunt pe placul comercianților. Și așa au ajuns să fie numite legume și fructe urâte. Vlad Gheorghe, președintele unei asociații de legumicultori: ”Fructele... la ora asta ne certăm cu marketurile pentru mere. Mai fac nazuri pentru că la calibre depășim, mărul nostru este 65, 70 calibru. Adică suntem peste standard, nu sub standard. Și căutăm să le uniformizăm ca și calibrare, dar mai greu. Morcovul, la fel. Rădăcinoasele, salata, ceapa verde”. Irinel Crăciun, inginer agronom: ”Este foarte greu acum, în România, ca producătorul să calibreze exact un sortiment, pe un anumit calibru. Dar pentru asta consumatorul ar trebui să se îndrepte și spre calitatea a doua. Pentru că această calitate a doua nu înseamnă că este neapărat stricată sau are o problemă de altă natură”. Așa că responsabilii europeni vor să elimine strandardele de frumusețe și cer statelor membre să le promoveze și pe cele mai puțin arătoase, iar la raft să le cumpărăm cu un preț mai mic. Daniel Buda, europarlamentar: ”Statele membre să vină cu măsuri de cointeresare a consumatorilor să prevină risipa alimentară. Sleg cele mai urâte mere, cele mai urâte fructe pentru că ele sunt cele mai sănătoase. Acele fructe care au tot felul de pete pe ele sunt fructe care nu au fost tratate cu chimicale”. În același timp, europarlamentarii au cerut statelor membre să acorde mai multă atenție felului în care este trecută valabilitatea produselor pentru că sunt situații în care dată de expirare nu este clară, iar alimentele ajung la gunoi chiar dacă sunt bune de consum.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult