Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Patru turiști maghiari, blocați în noroi pe un drum forestier. Salvarea lor a durat cinci ore

O mașină cu turiști maghiari a rămas blocată în noroi, pe un drum forestier. Turiștii ajunseseră acolo ghidați de GPS și au cerut ajutor la 112.

Cei patru turiști maghiari nu au mai putut înainta cu mașina pe drumul de pământ înmuiat de ultimele ploi, așa că au apelat numărul de urgență 112. Însă, și salvatorii au rămas la rândul lor blocați și au fost nevoiți să o ia pe jos. Toată operațiunea de salvare a durat în jur de cinci ore.

„Patru persoane de sex masculin au rămas împotmolite cu autoturismul pe un drum din comuna Arefu, după ce ploaia a înmuiat pământul. Pompierii au încercat să ajungă cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, dar au fost nevoiţi să se deplaseze câţiva kilometri pe jos până la locul indicat", a comunicat ISU Argeş, potrivit Agerpres.

Pentru scoaterea autoturismului din noroi a intervenit un localnic cu un tractor. Intervenţia a durat aproape cinci ore, reuşindu-se în cele din urmă tractarea maşinii la un drum asfaltat.

„Drumul pe care mergeau ghidaţi de GPS face legătura între Arefu şi Sălătrucu. Au observat că nu mai pot înainta pe acela şi s-au abătut puţin pe un alt drum până au rămas blocaţi", au precizat reprezentanții pompierilor.

Citește și
Steagul UE
Sondaj: 72% dintre maghiari şi polonezi, de acord că fondurile UE ar trebui condiționate de respectarea statului de drept

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult