Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Parcul de Crăciun, inaugurat cu concerte la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vizitatorii sunt încântați

Your browser doesn't support HTML5 video.

Muzeul Satului Bănățean din Timișoara a îmbrăcat haine de sărbătoare. Mii de luminiţe au fost aprinse, o dată cu deschiderea Parcului de Crăciun.

Este primul an în care se organizează un astfel de eveniment, iar sute de oameni au fost prezenți la deschidere. Concertele, patinoarul, caruselul și delicatesele tradiționale fac ca atmosfera să fie una de poveste. Intrarea este gratuită, dar se face doar pe baza certificatului verde.

Parcul Crăciunului, un proiect unic în vestul țării, și-a deschis porțile sâmbătă seară, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Este un concept nou de eveniment, gândit special pentru familiile care își doresc să petreacă timp împreună.

„E super bine organizat, ne place tot ceea ce am găsit aici. Jocul de lumini și chiar acolo în capăt e o zonă cu petrecere unde ne-am simțit super bine adineauri” spune un vizitator.

În căsuţele de lemn de pe aleea comercianţilor, cei mai pofticioși găsesc tot felul de delicatese - de la sărmăluțe și mezeluri din carne de porc, până la pâinea coaptă în cuptor. Însă cele mai căutate sunt dulciurile.

Citește și
Marius Craciun
Interlopul „Stripăru” a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare în Belgia. Filmul unui șantaj de proporții

Reporter: La ce poftește lumea cel mai mult? Adelina Șontea, comerciant: „Poftește cel mai mult la cozonaci, la turtă dulce, în principiu la toate.”

Zece hectare ale Muzeului Satului Bănăţean au fost iluminate festiv, iar caruselul, trenuleţul și maşinuţele electrice bucură toți oamenii, de la mic la mare. Însă marea atracție a parcului este un patinoar de 450 de metri pătrați.

Femeie: „E o bucurie. Am stat deja la mașinuțe, asta a fost prima bucurie, acuma la patinoar, după aia continuăm cu ciocolata caldă și să vedem cât timp mai avem, dacă mai rezistă” Reporter: „Ce îţi place cel mai mult aici? Copil: „Mașinuțele, chiar tot. Îmi place Crăciunul!"

Și Luca a venit să se distreze cu familia și prietenii și este extrem de încântat. „E fain, luminițele, ceva ce nu am mai văzut până acum. Aș mai vrea să patinez."

Seara s-a încheiat pe ritmuri vesele, cu un concert al Andrei.

În zilele următoare, pe scenă vor urca îndrăgitele cântărețe: Delia, Irina Rimes și Adda. Târgul de Crăciun de la Muzeul Satului Bănățean este organizat de Consilul Județean Timiș, iar pentru a participa, oamenii au nevoie doar de certificatul de vaccinare.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult