Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Pagubele provocate de război în Ucraina au ajuns deja la 100 de miliarde de dolari, susţine un consilier al lui Zelenski

Pagubele provocate de războiul din Ucraina sunt pentru moment estimate la 100 de miliarde de dolari, potrivit evaluărilor preliminare, a anunţat joi Oleg Ustenko, consilier economic al preşedintelui ucrainean, relatează AFP, citată de Agerpres.

Urmărește aici LIVE UPDATE | Războiul din Ucraina. Ultimele informații

„Estimări foarte preliminare pe care le-am efectuat (...) arată că valoarea activelor pe care le-am pierdut deja, care au fost distruse (de Rusia), se ridică la circa 100 de miliarde de dolari americani", a declarat el în cadrul unei conversaţii online cu Peterson Institute for International Economics (PIIE), un centru de reflecţie american.

Oleg Ustenko a estimat totuşi că sistemul financiar ucrainean a ieşit mai degrabă bine „ţinând cont de circumstanţele actuale", făcând referire la „o rată de schimb mai mult sau mai puţin stabilă".

„Circa 50% dintre întreprinderile noastre nu mai funcţionează şi cele care încă funcţionează nu sunt la 100% din capacităţi", a mai spus el.

Citește și
viata noua
Femeile din Ucraina care au rămas la noi în țară încep deja să se integreze pe piața muncii

Consilierul lui Volodimir Zelenski a mai subliniat că Ucraina trăieşte „un adevărat dezastru" care este mult „mai grav decât oricare dintre noi ne-am fi putut imagina".

De asemenea, el a evocat importanta muncă de reconstrucţie care va urma, în condiţiile în care drumuri, poduri, spitale au fost distruse.

Comunitatea internaţională s-a mobilizat pentru Ucraina.

Miercuri, Fondul Monetar Internaţional a aprobat, de exemplu, un ajutor de urgenţă de 1,4 miliarde de dolari pentru Ucraina şi s-a angajat să ajute efortul de reconstrucţie când războiul va fi terminat.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult