Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Olaf Scholz promite reducerea birocrației în agricultură, ca răspuns la protestele fermierilor

Birocrația este problema agricultorilor germani pe care cancelarul Olaf Scholz s-a angajat să o reducă în acest sector de activitate. Cancelarul a spus că vrea să simplifice obligațiile administrative pentru fermieri.

„Suntem ferm hotărâţi să discutăm concret cu agricultorii despre ce putem face concret pentru a le simplifica activitatea", a declarat Scholz în faţa reporterilor, luni, la 'Grüne Woche', salonul german al agriculturii care are loc pe durata întregii săptămâni la Berlin.

„E prea multă birocraţie", a remarcat el. Olaf Scholz s-a oprit la mai multe standuri şi a stat de vorbă cu reprezentanţi ai profesiei.

Şeful executivului german a promis cu acest prilej să studieze „progresele care se pot face în Germania" şi "ce putem schimba, prin influenţa noastră, la Bruxelles" în scopul de a simplifica obligaţiile administrative ale agricultorilor.

El a promis să facă „mai uşoară viaţa celor care muncesc şi trăiesc în ferme". „Am luat deja, desigur, măsuri de care suntem mândri. Dar suntem încă departe de ceea ce ne dorim pentru viitorul agriculturii", a adăugat Scholz.

Citește și
proteste fermieri și transportatori
Unii fermieri și transportatori continuă protestele, în ciuda măsurilor aprobate de Guvern: "Agricultura românească moare"

Agricultorii germani se mobilizează masiv de mai multe săptămâni împotriva unei reforme fiscale privind preţul motorinei ce prevede anularea, din 2026, a unei scutiri de care beneficiau. Ei au însă în vedere şi alte nemulţumiri - obligaţiile tot mai mari de mediu impuse sectorului agricol, creşterea costurilor de producţie, povara administrativă asupra exploatărilor agricole.

Mişcării de frondă a agricultorilor germani i s-au raliat în ultimele zile şi alte ţări europene, unde au avut loc manifestaţii similare - Franţa, Polonia, România. În Franţa, guvernul proaspăt instalat al lui Gabriel Attal a promis o „simplificare drastică" a reglementărilor pentru agricultură.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult