O fată de 15 ani a murit după ce a căzut de pe o trotinetă electrică, pe un drum din Argeș

62304089
Shutterstock

Doi adolescenţi au căzut cu trotineta electrică, luni seară, pe un drum judeţean din comuna argeşeană Călineşti, în urma accidentului survenind decesul unei fete de 15 ani.

"Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii Formaţiunii Rutiere Topoloveni, a rezultat că un minor de 16 ani, din Ştefăneşti, care conducea o trotinetă electrică pe DJ 704C, pe raza comunei Călineşti, circulând din direcţia Radu Negru spre Vrăneşti, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, căzând, împreună cu o minoră de 15 ani, pasageră pe acelaşi mijloc de transport", se precizează într-o informare transmisă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.

Conform aceleiaşi surse, fata de 15 ani, din Călineşti, a decedat în urma leziunilor suferite.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs evenimentul. 

Articol recomandat de sport.ro
Italia, împinsă la Cupa Mondială datorită clasamentului? Varianta apărută și ce spune regulamentul FIFA
Italia, împinsă la Cupa Mondială datorită clasamentului? Varianta apărută și ce spune regulamentul FIFA
Citește și...
Şedinţă CGMB: Reorganizarea Primăriei şi eliminarea parcării gratuite pentru maşini electrice şi hibride, pe ordinea de zi

Abrogarea parcării gratuite pentru autoturismele electrice şi hibride, alături de reorganizarea aparatului de specialitate al primarului general, se numără printre proiectele ce vor fi dezbătute în şedinţa de joi a Consiliului General al Capitalei.

IMM-urile cer soluții pentru reducerea costurilor la combustibil. Discuții la Parlament cu Sorin Grindeanu

Identificarea unor soluţii concrete pentru reducerea costurilor la combustibil, în vederea susţinerii mediului de afaceri, a fost unul dintre subiectele analizate miercuri de către reprezentanţii IMM România şi Sorin Grindeanu. 

Raed Arafat neagă „categoric" angajările fictive la DSU: „Adevărul trebuie stabilit pe baza faptelor, nu prin speculaţii"

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a infirmat miercuri existenţa unor posibile angajări fictive în cadrul instituţiei.

Recomandări
Misiunea Artemis 2 a NASA, primul zbor cu echipaj uman în jurul Lunii în peste 50 de ani, a fost lansată cu succes. VIDEO

Pentru prima dată după mai bine de 5 decenii, NASA a trimis oameni într-o călătorie în jurul Lunii. De la centrul spațial din Florida, misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes. 

România a pierdut procesul cu Pfizer, în primă instanță. Cât costă vaccinurile anti-COVID comandate și anulate

Un tribunal din Bruxelles a decis miercuri, în primă instanță, că Polonia și România trebuie să achite sumele restante pentru vaccinurile anti-COVID comandate, în procesul cu Pfizer/BioNTech.

Guvernul a găsit o soluție să nu taie acciza la motorină: benzinăriile să compenseze „voluntar” prețurile cu 25 de bani

S-a ieftinit motorina la unele benzinării, cu 40 de bani, după ce miercuri a intrat în vigoare primul set de măsuri de pe piața carburanților.