Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Noul ambasador al Marii Britanii la București, Andrew Noble, i-a prezentat lui Meleșcanu scrisorile de acreditare

Șeful diplomației române, Teodor Meleșcanu, l-a primit joi pe ambasadorul agreat al Marii Britanii în România, Andrew Noble, care i-a prezentat copiile scrisorilor de acreditare.

În acest context, cei doi au discutat despre importanţa Parteneriatului Strategic dintre cele două state, informează Agerpres.

„Întrevederea a reliefat stadiul excelent al relaţiei româno-britanice, întemeiate pe Parteneriatul Strategic bilateral încheiat în 2003 şi perspectivele de cooperare în contextul evoluţiilor la nivel european. A fost agreată în acest sens necesitatea şi importanţa consolidării Parteneriatului Strategic, prin adaptarea la noile realităţi europene şi bilaterale, inclusiv în perspectiva apropiatei Preşedinţii a României la Consiliul Uniunii Europene", informează MAE, într-un comunicat.

Ministrul român a urat succes ambasadorului Andrew Noble în îndeplinirea mandatului în România, exprimând încrederea pentru o bună cooperare, mai ales ţinând cont de experienţa sa diplomatică anterioară în ţara noastră, se menţionează în comunicat

Citește și
ambasador uk
Ambasadorul britanic Paul Brummell recită ”Lacul”, de ziua lui Mihai Eminescu, la Ipoteşti

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult