Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mai mulți medici de la Spitalul Floreasca își întrerup activitatea, în urma demiterii lui Beuran

Mai mulți medici din cadrul Spitalului Floreasca din București au anunțat că își întrerup activitatea, în semn de nemulțumire față de demiterea din funcție a doctorului Mircea Beuran.

25 de medici din cadrul Spitalului Floreasca au semnat luni un comunicat prin intermediul căruia își exprimă „îngrijorarea față de felul în care este tratat un incident medical regretabil și de lipsa respectului și deontologiei tuturor celor implicați”.

Medicii care și-au întrerupt activitatea au luat această decizie în semn de susținere pentru doctorul Mircea Beuran, care a fost demis luni din funcția de șef de secție în cadrul Spitalului Floreasca.

„Este îngrijorător cum este prejudiciată imaginea unor medici de prestigiu și a unuia dintre cele mai renumite spitale din România. Este regretabil că înainte de finalizarea oricărei anchete să fie demis din funcție Prof. Dr. Mircea Beuran”, se menționează în comunicat.

Medicii au solicitat Ministerului Sănătății „să ancheteze incidentul, dar mai ales situația care a permis ca acest incident să se întâmple” și au menționat că această situație „se poate repeta în fiecare zi oricărui medic care își desfășoară activitatea în spital”.

Citește și
Medic, operatie
Mărturia unei asistente care a participat la operația femeii incendiate. S-au deschis 4 anchete

Cei 25 de medici au spus că își vor întrerupe activitatea „pentru a ne proteja reciproc”. Aceștia vor asigura asistență medicală doar pentru urgențe majore.

Comunicatul medicilor din Spitalul Floreasca poate fi consultat mai jos.

Medicul Mircea Beuran a fost demis astăzi din funcția de șef de secție în cadrul Spitalului Floreasca din Capitală, în urma cercetării administrative care a fost declanșată de conducerea spitalului, după ce o pacientă a luat foc și a murit.

Concluziile oficiale ale raportului Corpului de Control vor fi făcute publice marți, într-o conferință de presă.

Aceste măsuri au fost impuse după ce o femeie de 66 de ani a suferit arsuri în timpul unei operații la Spitalul Floreasca din Capitală, după care a murit.

Pacienta a fost dezinfectată cu o soluție de mâini care avea o concentrație mare de alcool și nu trebuia folosită în același timp cu bisturiul electric.

Patru anchete au fost deschise în acest caz.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult