Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Luna martie a adus în București zăpadă ca la munte. ”Nu mai am încredere până nu văd firul ierbii”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Și Bucureștiul a trecut rapid de la primăvară la iarnă. Ninge de marți noapte, însă zăpada se topește și lasă în urmă numeroase bălți pe trotuare și în gropile din asfalt.

 

11 județe din sudul țării, plus Capitala, sunt sub Cod Galben de vreme rea până joi dimineață.

Dacă la început de săptămână miroasea a primăvară, vremea s-a schimbat radical peste noapte. În doar două zile, am trecut de la 18 de grade la 0 grade.

”Reporter: V-a dat iarna de lucru. Femeie: Da. Reporter: Vă mai așteptați să mai puneți mâna pe lopată anul acesta? Femeie: Sincer, nu... O urcasem în pod”.

Bătrân: ”A mai venit acum un pic de iarnă în martie și ce să facem... Altminteri e frumos când ninge".

Citește și
Texas, coada
Criză în Texas: oamenii nu au apă. Cozi de kilometri întregi la magazinele de alimente

11 județe din sudul țării, plus Capitala, sunt sub avertizare de Cod Galben pentru ninsori. Temperaturile vor fi negative pe timpul nopții, iar ziua abia vor trece de 2 grade. Avertizarea meteorologică expiră joi, la ora 6.

Femeie: "Surprinzător de dificil, după câteva zile de primăvară. Noroc că mi-am spălat geaca. Am vrut să o pun la lucrurile de iarnă. E așa un episod de 2-3 zile... Nu mai am încredere până nu văd firul ierbii".

 

Meteorologii spun că vor mai fi episoade de iarnă

Pentru pietoni a fost cel mai greu. Sunt mult prea multe bălți. Această doamnă a încercat să treacă pe la trecerea de pietoni, dar pentru că este baltă, a preferat să traverseze printr-un loc nepermis.

Este ora 12 și de dimineață ninge încontinuu ca în plină iarnă, deși este martie și ar fi trebuit să înceapă primăvara.

Poate aveți impresia că suntem undeva într-un peisaj de munte, dar nu, suntem în zona zero a Capitalei, unde zăpada s-a depus exact ca-n plină iarnă.

Iarna din primăvara i-a bucurat însă pe copii.

”Reporter: Mai aveți un bulgăre de făcut și gata omul de zăpadă. Copii: Da. Iarna nu prea a nins și primăvara ninge. Așa că ne bucurăm și nu ne-am așteptat. Eu aș vrea să fie și mai mare zăpada, și mai înaltă".

Meteorologii spun că nu este ultimul episod de vreme rece.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult