Cu cât ar fi fost plătiți tâlharii olandezi ca să fure tezaurul dacic de la Muzeul Drents

×
Publicitate

Furtul coifului de la Coțofenești și al celor trei brățări dacice din Muzeul Drents din Țările de Jos ar fi fost comandat din România.

Este noua ipoteză în anchetă, iar jurnaliștii olandezi susțin că jaful din ianuarie a fost comis de o grupare infracțională olandeză, la cererea unui interlop român. 

Jurnaliștii de la RTL spun că au făcut o documentare minuțioasă, că au stat de vorbă cu membri ai lumii interlope olandeze, dar și cu surse apropiate de anchetă.

Așa au aflat, spun ei, că acest furt – atât de controversat, dar și atât de păgubos pentru cultura românească – ar fi fost comandat de un infractor major din România.

Și asta pentru că, afirmă aceleași surse olandeze, acesta ar fi încercat să ticluiească un plan pentru a-și asigura lui liniștea, pe de o parte, și pentru a încerca să ofere la schimb informații despre recuperarea coifului și a celor trei brățări, ceea ce l-ar fi făcut să solicite, în primul rând, o reducere a pedepsei pe care o riscă și, mai ales, achitarea – fără însă ca sursele cu pricina să pomenească despre identitatea infractorului și, mai ales, despre dosarul sau anchetele care îl vizează.

Citește și
Accident grav pe un drum național din Dolj: trei persoane rănite după un impact frontal
Accident grav pe un drum național din Dolj: trei persoane rănite după un impact frontal

Tot din aceeași documentare, spun jurnaliștii de la RTL, ar fi reieșit faptul că furtul din ianuarie ar fi fost pus la cale de membri ai unei grupări de motocicliști, constituită într-o închisoare olandeză în urmă cu cinci ani.

Din rândurile celor care au fost membri ai celebrei și controversate grupări de motocicliști Hells Angels, declarată ilegală în Țările de Jos, aceștia i-ar fi racolat pe hoți cu promisiunea că le vor da câte 15.000 de euro dacă dau lovitura.

O lovitură în timpul căreia, spun jurnaliștii olandezi, coiful ar fi fost scăpat pe jos, fără a fi însă deteriorat.

Cel puțin deocamdată, nu e foarte clar spre cine se îndreaptă investigația în acest moment. Însă este cert un lucru: că toată această ipoteză de lucru a fost comunicată autorităților judiciare din Țările de Jos de către partenerii de la București, într-o întâlnire organizată săptămâna trecută la Haga, acolo unde cele două tabere de anchetatori s-au întâlnit. Cele două părți au convenit însă ca niciun detaliu suplimentar despre anchetă să nu fie dezvăluit din rațiuni operative.

Așa că, cel puțin deocamdată, identitatea presupusului infractor care a comandat furtul coifului de la Coțofenești rămâne în mare taină.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Accident grav pe un drum național din Dolj: trei persoane rănite după un impact frontal
Accident grav pe un drum național din Dolj: trei persoane rănite după un impact frontal

3 persoane au ajuns în stare gravă la spital în urma unui impact devastator petrecut pe un drum național din județul Dolj.

Cetățeanul indian care și-a riscat viața să salveze o fetiță de 6 ani din Craiova din lacul înghețat a fost externat
Cetățeanul indian care și-a riscat viața să salveze o fetiță de 6 ani din Craiova din lacul înghețat a fost externat


Cetățeanul indian care și-a riscat viața ca s-o salveze pe fetița de 6 ani din Craiova a fost externat.

Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii
Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) recomandă atenţie sporită în cazul comenzilor online, precizând că tot mai mulţi utilizatorii sunt supuşi unor tentative de fraudă, prin atragerea lor pe site-uri false.

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Donald Trump despre Groenlanda: Vom găsi o soluţie care să mulţumească NATO. Nimeni n-a făcut mai mult pentru NATO decât mine
Donald Trump despre Groenlanda: Vom găsi o soluţie care să mulţumească NATO. Nimeni n-a făcut mai mult pentru NATO decât mine

Președintele Donald Trump a declarat marți că SUA vor elabora un plan pentru a obține proprietatea asupra Groenlandei care „va mulțumi foarte mult NATO”, relatează Reuters și CNN.



Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.