Iulia și cei doi copii din Timișoara au fost conduși vineri pe ultimul drum. Cei trei au fost așezați în același sicriu

×
Publicitate

Iulia, femeia din Timișoara, găsită moartă lângă un bloc cu zece etaje alături de cei doi copii, a fost condusă pe ultimul drum, împreună cu cei mici. Cei trei au fost așezați în același sicriu - o decizie neașteptată, inclusiv pentru preoți.

sinucidere timisoara

 

Preoții au respectat decizia familiei de a-i înmormânta pe toți trei în același sicriu, chiar dacă spun că în ultimii 40 de ani nu au avut niciodată o asemenea solicitare. Mai ales că una dintre persoanele înhumate și-a luat propria viața. În cazul sinuciderilor, Biserica Ortodoxă are reguli diferite de înmormântare, pentru că acestea sunt considerate păcate foarte grave.
 

mama timisoara - 6

 

Anumite excepții se fac doar în cazul celor cu probleme psihice, care nu au avut discernământ când recurg la un astfel de gest extrem.

Preoții care au oficiat slujba spun că cei doi copii nu au nicio vină și au avut parte de o slujbă normală.

Timisoara, deces - 2

 

În cazul mamei, însă a fost făcută o slujbă specială, mult mai scurtă, iar preoții nu au purtat veșmintele bisericești și nici nu au fost trase clopotele.
 

Timisoara, deces - 5

 

Între timp, polițiștii continuă ancheta în acest caz tulburător.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Italia, împinsă la Cupa Mondială datorită clasamentului? Varianta apărută și ce spune regulamentul FIFA
Italia, împinsă la Cupa Mondială datorită clasamentului? Varianta apărută și ce spune regulamentul FIFA
Citește și...
IMM-urile cer soluții pentru reducerea costurilor la combustibil. Discuții la Parlament cu Sorin Grindeanu

Identificarea unor soluţii concrete pentru reducerea costurilor la combustibil, în vederea susţinerii mediului de afaceri, a fost unul dintre subiectele analizate miercuri de către reprezentanţii IMM România şi Sorin Grindeanu. 

Raed Arafat neagă „categoric" angajările fictive la DSU: „Adevărul trebuie stabilit pe baza faptelor, nu prin speculaţii"

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a infirmat miercuri existenţa unor posibile angajări fictive în cadrul instituţiei.

Rogobete: „Contractul numărul trei cu Pfizer a fost semnat fără o fundamentare clară a nevoii. Cifrele au fost supraevaluate”

Al treilea contract cu Pfizer a fost semnat fără o fundamentare clară a nevoii, iar cifrele au fost supraevaluate, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Recomandări
Artemis 2 a decolat. NASA, prima misiune lunară cu echipaj uman din ultimii peste 50 de ani

Trei bărbaţi şi o femeie au pornit într-o misiune lunară de zece zile derulată de NASA, la peste 50 de ani de la încheierea Programului Apollo şi de la ultimul zbor cu oameni la bord către Lună.

România a pierdut procesul cu Pfizer, în primă instanță. Cât costă vaccinurile anti-COVID comandate și anulate

Un tribunal din Bruxelles a decis miercuri, în primă instanță, că Polonia și România trebuie să achite sumele restante pentru vaccinurile anti-COVID comandate, în procesul cu Pfizer/BioNTech.

Guvernul a găsit o soluție să nu taie acciza la motorină: benzinăriile să compenseze „voluntar” prețurile cu 25 de bani

S-a ieftinit motorina la unele benzinării, cu 40 de bani, după ce miercuri a intrat în vigoare primul set de măsuri de pe piața carburanților.