Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Guvernul promite metrou Bragadiru-Voluntari, resorturi de lux, spitale noi şi tren de mare viteză. De unde vor veni banii

Your browser doesn't support HTML5 video.

Guvernul anunţă noi investiţii, pe care vrea să le realizeze cu bani de la privaţi.

Pe listă găsim o linie de metrou care să lege oraşele Bragadiru şi Voluntari, trecând prin Bucureşti, o cale ferată de mare viteză spre capitalele ţărilor vecine, dar şi hoteluri de lux şi parcuri de distracţie pe litoral. Pentru toate aceste proiecte, care nu sunt însă idei noi, Executivul abia acum face studii. Aşa că, deocamdată, nu poate spune nici cât vor costa, nici când ar putea fi gata.

Magistrala de metrou Bragadiru-Voluntari, cu 30 de staţii pe traseu, este un proiect uriaş pe care Guvernul ar vrea să-l realizeze, în mare parte, cu bani de la privaţi. Deocamdată, nu se ştie când ar putea începe lucrările şi nici de unde vor veni bani pentru construcţie. În oraşul Bragadiru, aflat la 14 kilometri de Bucureşti, traficul este tot mai aglomerat, aşa că un metrou în zonă ar fi binevenit.

Cum nu e prima dată când aud că va veni metroul şi la ei, oamenii şi-au pierdut încrederea. „A trecut vara şi mai e un an jumate, se apropie campionatul european, nu cred că o să facă liniile de metrou. Cred că în 5-7 ani, noi batem pasul pe loc, aşa suntem noi.”

O linie de metrou care să facă legătura între această zonă din Bragadiru şi Voluntari, pe o distanţă de 25 de km, apare în planurile autorităţile încă de acum şapte ani. Între timp, proiectul a rămas tot pe hârtie, dar şi-a dublat costurile, estimate acum la aproape 3 miliarde de euro. Guvernul trebuie să găsească acum parteneri privaţi pentru aceasta investiţie.

Citește și
Klaus Iohannis pe bicicletă, în parcul Regele Mihai I din București
Iohannis o critică pe Firea: ”Binecunoscutele și experimentatele blocaje din traficul rutier”

Ion Ghizdeanu, comisia naţională de prognoză: ''Se fac analize pe atâţia ani, includ modele în care vedem cât se oferă privaţilor, eficienta economică. În lege spune că până la 25% poate să contribuie şi partenerul public''

Cum exemplul metroului din Drumul Taberei nu este deloc încurajator, proiectul având acum o întârziere de trei ani faţă de termenul iniţial de finalizare, cei de la Asociaţia Pro Infrastructura spun că autorităţile au pus şi de data aceasta carul înaintea boilor, anunţând un proiect-gigant, fără să facă mai întâi studii.

Ionuţ Ciurea, Asociaţia Pro Infrastructura: „Este uşor să anunţăm proiecte noi şi să le facem doar pe hârtie. Nu este clar din studiile de trafic, foarte lacunare făcute, dacă acest proiect este fezabil economic - adică cât o să plătească un călător pentru o călătorie din Rahova până în Colentina.

Tot cu bani de la privaţi Guvernul vrea să facă şi o linie de cale ferată de mare viteză, care să lege Bucureştiul de capitalele Ungariei şi Bulgariei. Nici celelalte proiecte anunţate nu sunt tocmai noi. De exemplu, proiectul unui spital regional la Târgu Mureş, despre care se vorbeşte de câţiva ani buni. Asta în condiţiile în care alte trei proiecte de spitale regionale, la Craiova, Cluj şi Iaşi, au deja mari întârzieri, deşi au fost aprobate încă din 2015.

Executivul s-a gândit şi la investiţii pe litoral, acolo unde vrea să construiască, împreună cu firme private, resorturi de lux în zona Costinesti-23 August. Nimeni nu ştie însă când vor demara lucrările.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult