Grevă generală a transportatorilor, dar numai în jumătate de ţară. La ora 14:00 s-a terminat

×
Publicitate

Transportatorii s-au impărţit în două tabere joi – în vreme ce COTAR a amânat greva pentru 25 octombrie, FORT a declanşat-o deja joi. 

UPDATE: Greva s-a încheiat la ora 14:00, a anunţat FORT.

Greva transportatorilor anunţată pentru miercuri dimineaţă i-a împărţit pe protestatari. În vreme ce COTAR a amânat-o, anunţând că va lua luni o decizie, iar greva ar pztea fi declanşată pe 25 octombrie, FORT a început deja protestul

Potrivit FORT, sunt afectaţi deja 1 milion de pasageri, deoarece în unele judeţe s-a oprit şi transportul judetean, nu doar interjudeţean. Potrivit FORT, se face greva in Botosani, Iasi, Vaslui, Neamt, Vrancea, Galati, Constanta, Calarasi, Giurgiu, Brasov, Mures, Arad, Gorj, Valcea, Satu Mare, Timisoara, Ialomita, Tulcea.

Companiile de transport judeţean şi interjudeţean din toată ţara vor intra în grevă generală începând de joi, pe termen nelimitat, solicitând retragerea unui proiect de ordin al ministrului de resort, prin care firmele care operau deja un anumit traseu nu mai au prioritate la noile licitaţii, a declarat, joi, pentru AGERPRES, Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor de Transport din România (FORT).

Citește și
Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii
Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii

"La această oră, în grevă au intrat deja transportatorii din 13 judeţe. La ora 12:00 expiră termenul de 48 de ore pe care l-am dat ministrului pentru a retrage acest ordin. Ne aşteptăm să se alăture grevei tot mai mulţi transportatori din toată ţara. Vom sta în grevă până la retragerea ordinului", a spus Hagiu. Potrivit acestuia, călătorii au fost informaţi încă de zilele trecute, prin afişe postate în autogări, de protestul care se pregăteşte. El nu a putut oferi o cifră privind numărul călătorilor care circulă pe rutele care vor fi suspendate.

"De asemenea, am informat zilele trecute şi prefecturile, prin urmare călătorii nu ar trebui să rămână pe jos, ei au avut timp să îşi asigure modalităţi alternative de transport", a mai spus reprezentantul FORT.

Hagiu a explicat de ce doreşte retragerea ordinului respectiv. "Acest ordin distorsionează piaţa. În plus, în Parlament se dezbate în această perioadă legea-cadru a transporturilor şi ar trebui să aşteptăm adoptarea ei pentru a elabora normele de aplicare, cum este, de fapt, acest ordin. Cum să faci normele înaintea legii?", s-a întrebat el.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii
Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) recomandă atenţie sporită în cazul comenzilor online, precizând că tot mai mulţi utilizatorii sunt supuşi unor tentative de fraudă, prin atragerea lor pe site-uri false.

Cum se explică problemele de sănătate ale unor persoane pe ger. A crescut cu 40% numărul infarcturilor numai într-un spital
Cum se explică problemele de sănătate ale unor persoane pe ger. A crescut cu 40% numărul infarcturilor numai într-un spital

Gerul nu ne slăbește şi pace. În zori, ţara întreagă era ca de sticlă. S-au înregistrat, din nou, -20 de grade dimineaţa în depresiuni, în timp ce la munte, în mod neobișnuit, a fost mult mai cald.  

Accident feroviar pe ruta București Vest – Chiajna. Trenul a lovit un autoturism răsturnat pe linie | FOTO
Accident feroviar pe ruta București Vest – Chiajna. Trenul a lovit un autoturism răsturnat pe linie | FOTO

Un incident feroviar a avut loc marți, la ora 19:00, pe secția de circulație București Vest – Chiajna, provocând blocarea temporară a unui fir de circulație. 

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii
Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii

Parlamentul European a decis să suspende procesul de ratificare a acordului comercial între UE și SUA, ca urmare a recentelor amenințări din partea președintelui american Donald Trump, au confirmat principalele grupuri politice europalamentare.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.