Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Focuri de armă pentru oprirea unui autoturism neînmatriculat, plin cu ţigări, în Maramureș. Șoferul avea permisul suspendat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Valea Vişeului au acţionat în forţă pentru blocarea în trafic a unui autoturism neînmatriculat, plin cu baxuri cu ţigări.

Șoferul nu a oprit la semnalele regulamentare, dar nici la focurile de armă executate atât în plan vertical, cât şi spre pneurile maşinii, conform prevederilor legale, informează miercuri IGPR.

Potrivit sursei citate, doi maramureşeni sunt cercetaţi pentru contrabandă, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

''În data de 10 iunie, în jurul orei 21,15, pe timpul executării unor misiuni de supraveghere şi control în zona de responsabilitate, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Valea Vişeului, judeţul Maramureş, au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea în trafic la control, în localitatea Valea Vişeului, a unui autoturism fără numere de înmatriculare, în care se aflau doi bărbaţi. Maşina de teren a oprit pentru câteva secunde, după care a demarat în trombă, moment în care colegii noştri au tras patru focuri de avertisment în plan vertical şi alte patru spre pneurile autoturismului, însă conducătorul auto tot nu a oprit'', precizează sursa citată.

Drept urmare, s-a pornit în urmărirea maşinii, iar după aproximativ 1 km au fost descoperite abandonate 13 baxuri cu ţigări, precum şi autoturismul neînmatriculat.

Citește și
Șoferul din Iași care are voie să iasă din casă doar între orele 8 și 16. Cum a ajuns în această situație
Șoferul din Iași care are voie să iasă din casă doar între orele 8 și 16. Cum a ajuns în această situație

Pe timpul verificărilor specifice efectuate de către poliţiştii de frontieră, au fost identificaţi şoferul maşinii şi pasagerul din dreapta, doi maramureşeni de 24 şi, respectiv, 25 de ani.

''S-a luat măsura transportării coletelor cu ţigări şi a maşinii neînmatriculate la sediul sectorului, în vederea continuării cercetărilor. În urma inventarierii baxurilor, a rezultat cantitatea de 6.250 pachete de ţigări, în valoare de peste 73.000 lei'', arată sursa citată.

De asemenea, poliţiştii de frontieră au mai constatat faptul că tânărul şofer are permisul de conducere suspendat.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, precum şi pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub directa coordonare a unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult