Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Experiment Ştirile ProTV: cum ajung bicicliştii victime sigure în traficul din România

Your browser doesn't support HTML5 video.

Într-o ţară ca România, cu drumuri proaste şi pline de maşini, bicicliştii şi pietonii sunt victime sigure. Suntem pe primul loc în Europa la numărul celor care au murit în accidente cu biciclete.

Potrivit Eurostat, 10 biciclişti la fiecare milion de locuitori şi-au pierdut viaţa la noi, de trei ori mai mulţi faţă de media europeană.

Una dintre principalele cauze ale accidentelor este lipsa pistelor pentru biciclete - ceea ce îi impinge pe biciclişti pe şosea printre maşini, în trafic. Ca să vedem exact care sunt cele mai periculoase situaţii care pot apărea în trafic între şoferi şi biciclişti, am făcut un experiment într-un poligon.

Titi Aur, pilot raliu şi instructor condus defensiv: "O situaţie frecventă este că sunt la semafor, vreau să fac dreapta, aştept să se pună lumina verde, mă asigur în prealabil dar nu văd foarte mult în spate, mai am şi altă maşină, între timp când să plec de pe loc, trece biciclistul care merge înainte, nu ţine cont că eu virez la dreapta."

Este cazul clasic de accident cu bicicleta iar vina este de multe ori împărţită. Întotdeauna însă biciclistul este cel care are de suferit.

Citește și
biciclete electrice
Turismul cu bicicleta electrică, tot mai mulți adepți în România: ”Vezi că există şi altă lume”

Titi Aur, pilot raliu şi instructor condus defensiv: "O altă situaţie este că mergi pe partea dreaptă, normal, liniştit, cu o viteză normală şi la un moment dat biciclistul din faţă face stânga fără niciun motiv şi se duce nicăieri dar te surprinde pentru că nu semnalizează".

Un alt accident des întâlnit, care face multe victime, este cel cu o maşină oprită pe marginea drumului.

Titi Aur, pilot raliu şi instructor condus defensiv: "Dintr-un oarecare motiv oprim, când oprim, mai ales dacă e să coboare pasagerul din dreapta, pasagerul din dreapta e mai neatent şi pur şi simplu deschide portiera şi trece biciclistul care pur şi simplu se opreşte în portieră."

 

Războiul dintre şoferi şi biciclişti

 

Neatenţia conduce de multe la ori la tragedii. Dacă adăugăm şi lipsa infrastructurii atunci avem explicaţia cifrelor care ne plasează pe primul loc în rândul europenilor. 10 biciclişti la milionul de locuitori şi-au pierdut viaţa în România în 2017, potrivit Eurostat, în timp ce media europeană este de 4. În Luxemburg sau Cipru, niciunul. Cifrele se menţin ridicate. Potrivit Poliţiei Române, în primele 7 luni ale acestui an, în întreaga ţară au fost 556 de accidente cu biciclete în care 93 de oameni şi-au pierdut viaţa iar 469 au fost răniţi.

Radu Mititean, preşedintele Asociaţiei de Cicloturism: „Există şi un sentiment de nesiguranţă, dar există şi agresivitate din partea unor şoferi care nu acordă prioritate, care trec razant pe lângă biciclişti şi este şi un deficit de infrastructură"

Nici pietonii nu o duc mai bine în România. 37 de pietoni la milionul de locuitori au murit, tot în 2017, în accidente rutiere, ceea ce ne plasează tot pe primul loc în Europa.

Câtă vreme nici şoferii şi nici bicicliştii nu sunt dispuşi să-şi arate respect pe şosea, războiul tacit dintre ei va continua să facă victime. Însă principalele arme în acest război ar fi educaţia rutieră şi conştientizarea pericolelor la care se expun toţi participanţii la trafic. În plus, biciclişti, nu uitaţi să purtaţi întotdeauna casca şi haine care să vă facă vizbili în trafic.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult