Drumarii au deszăpezit Transalpina în luna mai. Stratul de zăpadă măsoară un metru înălțime

×
Publicitate

În luna lui Florar, la peste 2.000 de metri altitudine este încă zăpadă. Drumarii s-au dus pe Transalpina, unde stratul de zăpadă este, în medie, cam de un metru înălțime.

Sunt zone unde ajunge și la 4-5 metri, dar acolo operațiunile încep abia în a doua parte a lunii, când se mai încălzește.

Drumarii au mers în „inspecție" pe cel mai înalt drum din România, cu utilaje pe care le folosesc și iarna la deszăpezire. Sunt echipate cu lanțuri.

Condițiile de lucru nu sunt tocmai prietenoase, pentru că vântul suflă cu putere. În plus, abia acum se văd pagubele de peste iarnă: indicatoarele rutiere rupte sau îndoite trebuie refăcute până la redeschiderea circulației, mult așteptată de turiști. Un bărbat a venit din Austria și, pentru a doua oară, găsește drumul închis.

Turist: „Am mai fost aici acum șapte ani și era tot închis. Acum e a doua oară, o să încerc și a treia oară”.

Redeschiderea circulației e așteptată și de ciobani, care trebuie să urce cu turmele la munte.

Mărioara Babu, băcița de pe Transalpina: „Pe Obârșia Lotrului am ajuns până la stână. Se vor întâmpina probleme cu drumarii. Zăpada care a căzut acum în ultimele luni o să fie o problemă”.

Circulația pe Transalpina ar trebui să se reia de la 1 iunie.

Articol recomandat de sport.ro
Italia, împinsă la Cupa Mondială datorită clasamentului? Varianta apărută și ce spune regulamentul FIFA
Italia, împinsă la Cupa Mondială datorită clasamentului? Varianta apărută și ce spune regulamentul FIFA
Citește și...
Şedinţă CGMB: Reorganizarea Primăriei şi eliminarea parcării gratuite pentru maşini electrice şi hibride, pe ordinea de zi

Abrogarea parcării gratuite pentru autoturismele electrice şi hibride, alături de reorganizarea aparatului de specialitate al primarului general, se numără printre proiectele ce vor fi dezbătute în şedinţa de joi a Consiliului General al Capitalei.

IMM-urile cer soluții pentru reducerea costurilor la combustibil. Discuții la Parlament cu Sorin Grindeanu

Identificarea unor soluţii concrete pentru reducerea costurilor la combustibil, în vederea susţinerii mediului de afaceri, a fost unul dintre subiectele analizate miercuri de către reprezentanţii IMM România şi Sorin Grindeanu. 

Raed Arafat neagă „categoric" angajările fictive la DSU: „Adevărul trebuie stabilit pe baza faptelor, nu prin speculaţii"

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a infirmat miercuri existenţa unor posibile angajări fictive în cadrul instituţiei.

Recomandări
Artemis 2 a decolat. NASA, prima misiune lunară cu echipaj uman din ultimii peste 50 de ani

Trei bărbaţi şi o femeie au pornit într-o misiune lunară de zece zile derulată de NASA, la peste 50 de ani de la încheierea Programului Apollo şi de la ultimul zbor cu oameni la bord către Lună.

România a pierdut procesul cu Pfizer, în primă instanță. Cât costă vaccinurile anti-COVID comandate și anulate

Un tribunal din Bruxelles a decis miercuri, în primă instanță, că Polonia și România trebuie să achite sumele restante pentru vaccinurile anti-COVID comandate, în procesul cu Pfizer/BioNTech.

Guvernul a găsit o soluție să nu taie acciza la motorină: benzinăriile să compenseze „voluntar” prețurile cu 25 de bani

S-a ieftinit motorina la unele benzinării, cu 40 de bani, după ce miercuri a intrat în vigoare primul set de măsuri de pe piața carburanților.