Descoperirea făcută de vameșii de pe Otopeni când au verificat bagajul de cală al unui român venit din UK. GALERIE FOTO

Droguri
DIICOT

Poliţiştii de frontieră din cadrul Aeroportului Otopeni au găsit în bagajul de cală al unui român care venea din Marea Britanie mai multe plicuri care conţineau 200 de grame de metamfetamină şi mefedronă, droguri de mare risc.

Bărbatul a fost reţinut de procurorii DIICOT şi dus la Tribunalul Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

"În data de 26.04.2023, ora 20:00, s-a prezentat pentru a intra în ţară, călătorind din direcţia Londra, un cetăţean român, în vârstă de 40 de ani. În baza analizei de risc, după efectuarea formalităţilor de frontieră, poliţiştii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra bărbatului şi bagajelor acestuia. În urma controlului fizic efectuat asupra bagajului de cală, au fost descoperite mai multe plicuri, care conţineau o substanţă cristalizată de culoare transparentă, respectiv o substanţă pulverulentă de culoare albă, ambele fiind presupuse a fi substanţe interzise. S-a procedat la cântărirea substanţelor, rezultând greutatea brută de 200 grame, presupuse a fi metamfetamină şi mefedronă, droguri de mare risc, urmând a fi trimise spre expertiză la laboratorul de specialitate", a transmis Poliţia de Frontieră într-un comunicat de presă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Jordan Chiles a făcut apel la TAS pentru a-și recupera medalia de bronz, câștigată de românca Ana Bărbosu!
NEWS ALERT Jordan Chiles a făcut apel la TAS pentru a-și recupera medalia de bronz, câștigată de românca Ana Bărbosu!
Citește și...
Câți ani de închisoare poate face piromanul de la Palatul Parlamentului, dacă va fi găsit vinovat. Ce transmite Poliția
Câți ani de închisoare poate face piromanul de la Palatul Parlamentului, dacă va fi găsit vinovat. Ce transmite Poliția

Individul care a dat foc unei săli a Palatului Parlamentului poate face până la șapte ani de închisoare, dacă va fi găsit vinovat. Acesta este pedepsa maximă pentru infracțiune pentru care polițiștii desfășoară cercetări.

Țara care îi va pune cele mai multe probleme Kamalei Harris dacă va câștiga alegerile prezidențiale. Nu e vorba despre Rusia
Țara care îi va pune cele mai multe probleme Kamalei Harris dacă va câștiga alegerile prezidențiale. Nu e vorba despre Rusia

Dacă Kamala Harris va câștiga alegerile prezidențiale, administrația sa se va confrunta cu provocarea de securitate serioasă: o Coree de Nord imprevizibilă și care are la dispoziție arme nucleare, arată o analiză recentă.

Miley Cyrus, dată în judecată pentru hitul „Flowers”. Artistei i s-ar putea interzice să mai cânte piesa
Miley Cyrus, dată în judecată pentru hitul „Flowers”. Artistei i s-ar putea interzice să mai cânte piesa

Miley Cyrus a fost dată în judecată pentru presupusa încălcare a drepturilor de autor asupra hitului său „Flowers” din 2023. Piesa ar avea o serie de similarități cu „When I Was Your Man” a cântărețului pop Bruno Mars.

Recomandări
Incendiu la Palatul Parlamentului. Un bărbat a stropit cu benzină și a dat foc unei săli. Sute de persoane evacuate. VIDEO
Incendiu la Palatul Parlamentului. Un bărbat a stropit cu benzină și a dat foc unei săli. Sute de persoane evacuate. VIDEO

Incident grav de securitate la Palatul Parlamentului, marți, după ce un bărbat a aruncat cu benzină și a dat foc sălii de expoziții de la intrare. Incendiul a fost stins imediat de pompieri, iar o femeie a suferit un atac de panică. 

Dezastrul lăsat în urmă de viiturile devastatoare în județele Galați și Vaslui. O femeie doarme în mașină de câteva zile
Dezastrul lăsat în urmă de viiturile devastatoare în județele Galați și Vaslui. O femeie doarme în mașină de câteva zile

Este stare de alertă în județele Galați și Vaslui, grav afectate de inundații. Instituirea acestei măsuri permite alocarea unor resurse suplimentare, pentru refacerea construcțiilor și a drumurilor măturate de viituri, spun oficialii.

Șacalul nu a ajuns în instanță dintr-un motiv bizar. Concubina criminalului în serie cere eliberare pentru că are emoții
Șacalul nu a ajuns în instanță dintr-un motiv bizar. Concubina criminalului în serie cere eliberare pentru că are emoții

Individul poreclit Șacalul, principalul suspect al celor două crime din Constanța, a contestat măsura arestării preventive și cere să fie cercetat în arest la domiciliu. Neculai Mitrea nu recunoaște că le-ar fi ucis pe Delia și Denisa.